luni, 17 octombrie 2016

Pierdute Curând mi-am dast seama că problema, dilema, Nu era limitată la greci, geci, deci, Tuși oratorul, căzu semaforul, critică de patrician Bine prăjit, undeva apăru un om, poate un melanom Oarecum melancolic, alcoolic, triabolic, Nu avea brațe, picioare, doar gura era lucrătoare, Să li se usce lacrimile tuturor copiilor, Asta vreau, viața – un șir de năluci, Gura ta ca o rodie, drumul crucii Din copilărie în adolescență, Eu nu scriu pentru eternitate, Singura eternitate este Dumnezeu, El scrie pentru noi, noi pentru noi, Nu mă dezic de versul meu, Zică oricine orișice, Cavalerii de fier tac mărunt, Au inima de carborund, Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste, Bieți cavaleri cu inimi fruste, Cum să dăm vremea înapoi? Peste zidul înalt cazi în noroi. Rămâne gingaș trupul de floare, Cavalerii ce mor atinși de ninsoare. ********************************* Abluțiune, accente, ca nunțile în vreme de război, Corbii orbi sorb marea, coloane sunt vii , îndurerate, Marchizul cu Liza spărgeau parbrizul, De nu-i iubire-n cosmos, ce o fi? Cuprinde-mă Lou, în visele tale lungi ca niște picioare, Ieri a fost la mine Holderlin, cumpărase un lin, El era îngropat la Ecbatana, care-i șpilul? Sunt câțiva morți în oraș, dar de negăsit, Un nod de om merge pe drum spre Kara-Kum. Viciu și sinceritate, Vinicius avea un frate. Uitarea Infernului e memoria Raiului. Trăim o vreme de obidă, gândeau un melc și o omidă. Zilnic am lucrat la această navă, fostă epavă. Nu judecați ca să nu fiți judecați, Sunt la sfârșit ori la-nceput ori drumul l-am pierdut? Animal necunoscut trecea – era Noaptea. Totul poate-ncepe c-un detaliu, Un copac îngălbenit, astrul nostr-un infinit, Râsul se naște din lacrimi, afară niște oameni făceau calendare, Ferestrele murmură = mar-mu-ră. Paznicul meu, ce strigi la ușă? După miezul nopții, inima , hoțește, cântă fericită ….. Făceam o rugăciune și nu mai era leac. BORIS M.MARIAN

Răscruce

Răscruce Eram la răscruce, un aligator Scoate doar flăcări și rănile dor, Hiena transpiră, hiena- călău, Ea nu are mamă, nici Dumnezeu, Veselă-i lumea , râd și morminte, Lumea dansează pe oseminte, Cel fără cap taie, ucide, Asta o știm de la Tu-tucidide, Oameni din piese metalice cresc, Tehnica are ceva cam grotesc, Îndrăgostiții memorie n-au, Ei se sărută, o, Morgentau , Viermele răului urcă spre cer, Seamănă cerul c-un rinocer. Fraternitate, egalite, Lasă-le, nabii, vrem doar UE, Cântă cocoșul, spitalele gem, Îngerii zbiară Lili Marlen. BMM

duminică, 16 octombrie 2016

Să nu plângi ruinele

Să nu plângi ruinele Să nu plângi ruinele, Privește berzele cum mândre Se duc înaripând văzduhul, Orhideele ce amintesc de femeie, Dudele, sfârcuri materne, Cucii numărând anii rămași, ruinele au poveștile lor, nu ai ce plânge, miere și fum, nectar și scrum, precum viețile noastre ce se strecoară printre aștri, gata să explodeze aici ori departe. Ruinele noastre albastre. BMM

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Brișca Pe poarta hanului din orașul N. intră o brișcă pe arcuri, așa cum au burlacii. Eu eram înăuntru și lumea mă confunda cu Cicikov. Am adunat suflete moarte cât mi-a fost pofta. Am vorbit cu ele, am râs cu lacrimi, apoi ele s-au dus în cercurile iadului să-și ispășească pedepsele scrise în catastiful unui sfânt cu funcție. Singurul care lipsea era Gogol, nu l-am zărit nici în Purgatoriu, că acolo merg doar catolicii, iar în rai este puțin probabil, dacă nici Pușkin, Dostoievski nu au avut viză de trecere. Poate o pilă de la UE i-ar fi ajutat, dar am mari îndoieli. Brișca asta circulă de mult prin Europa și toți se feresc de ea. Un trup se topește, se duce pe copcă, scoposul lucră, sorcovă veselă. Prea e limfatic sistemul acesta, prea diplomatic se-ascund unii-n budă. Îmi ascult ceasul, pare o inimă, suflete multe se-ascund în pantofi, de când Agamemnon și dumnezeiescul Ahile se dovediră doi cartofori. „Așa vrea Giovanni să mă sărute”, cârâie un papagal regal la Versaille, profesorul de yoga făcuse o școală de pitici în subsolul Reichstagului, în zadar îl căuta Dolphi, era noaptea ultimei zile. Flamura lui Genghis Han flutura de mult pe turnul central. Ce să mai spun de Heidegger. Ciuruit de viermi, el zace de mult într-o adâncă tăcere. Dar cuvintele sunt flăcări nestinse, indiferent de temperatura de afară. Rolul lor este să aprindă totul. Nu te supune mâniei și mândriei, repetă Confucius aflat în Salonul nr. 6 Doar între oameni găsești răi și prostovani, că așa a vrut Domnul, animalele sunt nevinovate. Chiar dacă hiena își mănâncă puii de foame. Demon șifonat, nasul coroiat, bucle înfoiate, genial în toate, bietul Phileas Fogg a ajuns milog. Cât l-am iubit în școală. În șase zile, poți să fii Dumnezeu nu poți face o lume perfectă.. Dacă și Luna există datorită Soarelui, noi ce mai căutăm? Poate poezia. Hemopoezia? Cândva un om din Basra a vrut să vadă unde e capătul lumii. Nu a ajuns, timpul este mai al dracului decât spațiul. Ab ovo, strigă mulțimea, abyssus abyssum invocat,dar calendarele, frate, Ghinea, valorează cât o cafea Moca. Horribile dictu, asta nu-i e joacă, comunicarea cu Tao s-a deteriorat, sună la 1930, rațiunea devine un surogat,arc, coardă, săgeată,act sexual pe dată. Orice acțiune este de prisos. Unii cred, alții spun, mai în șoaptă, pe-ascuns, alții strigă și mint, te lovesc, te străpung cu săgeți otrăvite, te ucid uneori, dar poetul mereu va renaște-n cocori,va renaște în frunze, în vântul fugar,în râsul copilului, fraged sugar, nu mă tem de minciuni, de sperietori, dacă Domnul e veșnic, nici poeții nu mor. Mi-aș dori o ghilotină de uz personal, să-mi pun capul sub mașină pentr-un zbor final, n-am iubit judecătorii ce nu știu nimic, îmi sunt dragi doar jucătorii, orice joc e-un risc. Uite că brișca a ajuns la han. Coborârea, dragii mei. Infernal. BORIS MARIAN

vineri, 14 octombrie 2016

Rateu plus…

Rateu plus… Străzi pustii se împreună, Ca-ntr-un vodevil, sub lună, Ne iubim în vechiul parc, Crapă buzele și ard, Frunzele sunt suflete, Frunzele sunt scutece, Sfinți suntem fără sfințire, Ești mirare, eu sunt mire, Astragal și hyacint, Antracit preafericit, Trap mărunt, un trip secund, Zborul meu căzu-n ocean, Eu eram în Astrahan, Salt în timp , în spațiul rar, Din Chicago-n Krasnodar, Erai crimă, eu sunt Grimm, Vin la tine mai intim, Mai tomnatic, suferind, După o noapte, mă alint. Woman, recognizes voice? See my girls and see my boys. PS. Nu chibzui nimic, adevărul este doar o părere. Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare și altele. Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni. ... Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc. Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât. Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi. Oricine se consideră nevinovat, dar nu este. Când cauți adevărul, leagă-te la ochi. În libertate nu există autoritate. Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine. Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină? Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi. Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva. Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă. Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea. Puterea este mereu împotriva omeniei. Când nu se mai înțelege nimic , vine un înțelept și spune ceva absurd. Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă. Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează? Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura. Sinceritatea absolută poate duce la crimă. Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic. Și altele. BMM Nu știi , nu te miri Îmi smulg pielea de pe mine, Mă doare, îmi lepăd trupul, Nu simt nimic, Intru în tunel, văd o lumină, Ca o rază-n rouă. Nu știam ce-i moartea, Oricât o gândeam, Am aflat în clipa Unei luni, alt an. Am trecut de parcă Eram pe un cal, Dincolo e bine, Calm și numai calm. Nici durere, teamă, Dor de vechi iubiri, Cât de simplu este, Nu știi, nu te miri. BORIS M.MARIAN Fericirea în exces poate ucide, Ființa mea ignoră, desfide, Râd saltimbancii pe funii și cad, Lumea respiră intens, sacadat. Caut rețetele nemuririi, Ele-s ascuns sub trandafirii Din Grădina paradisiacă, Vino, iubito, vezi, moartea pleacă. ********************************** Din aripi se fac garduri, din garduri – iară aripi, Ne sprijinim de farduri, prieteni fiind cu Harry. În baniță pui stele, din stele verzi faci versuri, Ce poți să faci cu ele? Pruncul se naște-n dresuri. Nu lopăta cu linguri, dă furculițe celor Ce mâncă oameni singuri, pirați, bătrânii sailors. Țoiul e bun la Belu, când sapă unii groapa, Cine-i Isaac sau mielul? Ne-aleargă focul, apa. Ceaunul este unul, tigaia, puia-gaia, Dă-mi luna jos cu tunul și anul cu potaia. BMM

luni, 10 octombrie 2016

Voiai să uiți

Voiai să uiți Voiai să uiți, să piui poate, O mierlă printre strănepoate, Să fie leac, or doar dovleac? Că morțile veni-vor, drac. O, vai, aici să nu rostești Numele dracului, tu ești? Se strânse drumul ca un ghem, Ne bem și vinul, sânge bem, Nici vârcolacii virtuali Nu sunt de mult originali. De rădăcină sunt legat, Strămoș mi-a fost un nefârtat, Am fost și candelă și stea, Acum mă-ntorc la casa mea, Adică în pământul greu și zbor să-L văd pe Dumnezeu. BMM

Nu vând metafore, nici traume,

Nu vând metafore, nici traume, Nu cânt doar psalmi, trăiesc și scriu Precum respir, oameni, game, Fete morgane în pustiu. Within my reach, o, Emily, Mă porți prin noapte, vrăji obscure, Aud prin ziduri voci, copii, Vin ielele, o să ne fure. De-am fi vulcani, ne-am pârjoli, Ghețari de-am fi, topiți de soare, Călătorim spre nu mai fi, „amorul e lucru foarte mare” și iscălește Gutza Popandau, Wow! BMM