duminică, 9 octombrie 2016

Pilotul

Pilotul Pilotul conducea avionul deasupra unor păduri tropicale de mare frunusețe. ”Să mori aici ar fi o fericire”, își spuse și se apropie , cu avionul . de marginile copacilor, de stâncile golașe. La un moment dat se hotărî și coborî avionul sub plafonul admis. Avionul explodă cu zgomot. Rămășițele s-au risipit la zeci , sute de metri, dar printr-o minune el, pilotul rămase întreg, nevătămnat. Moartea îl ocolea. Avea să povestească ani de zile această minune și nimeni nu-l credea. Ba chiar, în scriptele aviației era considerat dispărut definitiv. Soția s-a recăsătorit, noul soț i-a adoptat pe copii, iar el, pilotul umbla prin pădurea tropicală , o pădure nesfârșită și nu putea ieși din ea. Oare aceasta este moartea? Nu găsea răspuns, auzea totul, tălpile îl dureau de atâta mers, dar trăia. Când a ieșit din pădure, totul era schimbat, în fața sa se deschidea un câmp larg, roșiatic, vehicule ciudate, galben-verzui circulau pe drumuri de culoare albastră. Auzea voci într-o limbă necunoscută. Se ascunse sub o carcasă veche de aluminiu. Lângă el se așeză o gâză obișnuită, o „văcuță a Domnului”. Ba i se așeză și pe nas. Atunci și-a dat seama că este un cadavru. Sufletul zbura în voie. Timpul avea deja alte coordonate. *********************** Emily O pasăre plutea sub nori, murise de mult, era pasărea Emily. Șarmul ei era necunoscut societății. Un clopot veni la ea s-o ceară de nevastă. Viața era un balon din vecini. Cădeau picături la concurență cu merele. Nebunia se numea Primăvară. Râul Iordan se zărea prin telescop. Emily părea că doarme. I-am sărutat buzele, a mumurat niște versuri. Copaci de chihlimbari creșteau pe marginea continentelor. Evanescență, surâse piticul din Twin Peaks. Păianjenul nopții ducea cu el o Biblie. Trenul trecu ca un fulger pe lângă un canton părăsit. Din el sări o scânteie care aprinse pădurea. A fost o mare panică, chiar și orașele din jur s-au pustiit. Emily dormea. Visa că vorbea cu Dumnezeu, îi spunea – nu mă lăsa să dispar. Dumnezeu a ascultat-o. A trăit peste două sute de ani, dormind. Ieri, azi și mâine deveniseră o zi. Moartea are și ea o funcție, se gândea Emily. Un fruct pervers o adormise, iar Prințul nu venea. BORIS MARIAN

sâmbătă, 8 octombrie 2016

Nu știi , nu te miri

Nu știi , nu te miri Îmi smulg pielea de pe mine, Mă doare, îmi lepăd trupul, Nu simt nimic, Intru în tunel, văd o lumină, Ca o rază-n rouă. Nu știam ce-i moartea, Oricât o gândeam, Am aflat în clipa Unei luni, alt an. Am trecut de parcă Eram pe un cal, Dincolo e bine, Calm și numai calm. Nici durere, teamă, Dor de vechi iubiri, Cât de simplu este, Nu știi, nu te miri. BORIS M.MARIAN
Rateu Străzi pustii se împreună, Ca-ntr-un vodevil, sub lună, Ne iubim în vechiul parc, Crapă buzele și ard, Frunzele sunt suflete, Frunzele sunt scutece, Sfinți suntem fără sfințire, Ești mirare, eu sunt mire, Astragal și hyacint, Antracit preafericit, Trap mărunt, un trip secund, Zborul meu căzu-n ocean, Eu eram în Astrahan, Salt în timp , în spațiul rar, Din Chicago-n Krasnodar, Erai crimă, eu sunt Grimm, Vin la tine mai intim, Mai tomnatic, suferind, După o noapte, mă alint. Woman, recognizes voice? See my girls and see my boys. PS. Nu chibzui nimic, adevărul este doar o părere. Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare și altele. Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni. ... Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc. Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât. Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi. Oricine se consideră nevinovat, dar nu este. Când cauți adevărul, leagă-te la ochi. În libertate nu există autoritate. Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine. Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină? Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi. Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva. Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă. Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea. Puterea este mereu împotriva omeniei. Când nu se mai înțelege nimic , vine un înțelept și spune ceva absurd. Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă. Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează? Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura. Sinceritatea absolută poate duce la crimă. Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic. Și altele. BMM Nu știi , nu te miri Îmi smulg pielea de pe mine, Mă doare, îmi lepăd trupul, Nu simt nimic, Intru în tunel, văd o lumină, Ca o rază-n rouă. Nu știam ce-i moartea, Oricât o gândeam, Am aflat în clipa Unei luni, alt an. Am trecut de parcă Eram pe un cal, Dincolo e bine, Calm și numai calm. Nici durere, teamă, Dor de vechi iubiri, Cât de simplu este, Nu știi, nu te miri. BORIS M.MARIAN Osmoză Polimorfe sunt versurile, ca verucile, Stânci marine de râd curcile, Brize și crize în sufletul Lizei, Dur și spongios pare acum, țipăt muzical , suflet-scrum. Limbajul, ambreiajul dictează curajul, Capcana, catapulta, schimbă sărutul, insulta, Espace traversee en tous sens, Promite-mi buzele tale, Helene, Răul doarme sub masă, ne mușcă, Ia o sabie ori o pușcă, Trage, trage în orice direcție, Osmoza este singura lecție, Osmotic apărem, dispărem, Ochii noștri se făcură de lemn, Ard ca niște petarde, ca smoala, Întoarce , bunicule, coala, Spune nepotul de trei anișori, Bunicul adoarme definitiv și ușor. Nu știi, nu te miri Îmi smulg pielea de pe mine, Mă doare, îmi lepăd trupul, Nu simt nimic, Intru în tunel, văd o altă lume, Plină de lumină, Ca o rază-n rouă. Nu știam ce-i moartea, Oricât o gândeam, Am aflat în clipa Altei luni, alt an , Am trecut de parcă Eram pe un cal, Dincolo e bine, Calm și numai calm. Nici durere, teamă, Dor de vechi iubiri. Cât este de simplu, Nu știi, nu te miri. BORIS M.MARIAN

vineri, 7 octombrie 2016

Tânguirea lui Orfeu

Tânguirea lui Orfeu Repet un nume, ce este un nume, Când moarte-n timpul vieții? Alte nume vin să-l plângă, Nu te-nțeleg, de ce-mi respingi Iubirea fără nume? De ce te temi? De cine și de când? Pot crede-n nemurire, poate vei răspunde, De unde ai răbdarea veșniciei? Cândva noi ne iubeam, de mult? Cândva. Nicicând. A fost un vis Precum oglinzile de apă, Căzu din cer o piatră, spartă fu oglinda, În mine sângerez, nu poți vedea, A bloodstain that speaks now, Neomenește te-am iubit, neomenește, n-am imitat pe nimeni, tu nu ai cum să știi, parc-am murit de mult și tot iubesc. BMM Suferința este o rãsplatã, cine n-are va sã dea o ratã, apoi încã una, mult mai pipãratã, pânã ce ajunge sufletul o patã. Pete de culoare, sus, pe firmament, stele și oameni, emergent Universul tinde cãtre infinit, precum totul trece în Nimic. ................................................... Sunt evenimente care ne marcheazã, spune și iubita care se rujeazã, am rãmas doar doi, eu și cititoriul, ne plimbãm agale, Belu-Crematoriu, e ceva ce-mpinge misterios-nainte, o cimiliturã, seamã de cuvinte. -================================ . Voi spune DA în ultima clipã, umil treci doar de o milã. Ah, picioarele, aripioarele, fastidios, insidios, duios, osos, os. Printr-un culoar se strecoarã și poeții mari. Not yet, niet. Avem și cuburi blestemate ca niște nestemate. Essai sur le don,

joi, 6 octombrie 2016

Tânguirea lui Orfeu

Tânguirea lui Orfeu Repet un nume, ce este un nume, Când moarte-n timpul vieții? Alte nume vin să-l plângă, Nu te-nțeleg, de ce-mi respingi Iubirea fără nume? De ce te temi? De cine și de când? Pot crede-n nemurire, poate vei răspunde, De unde ai răbdarea veșniciei? Cândva noi ne iubeam, de mult? Cândva. Nicicând. A fost un vis Precum oglinzile de apă, Căzu din cer o piatră, spartă fu oglinda, În mine sângerez, nu poți vedea, A bloodstain that speaks now, Neomenește te-am iubit, neomenește, n-am imitat pe nimeni, tu nu ai cum să știi, parc-am murit de mult și tot iubesc. BMM

Am simțit căldura trupului tău

Am simțit căldura trupului tău Sâmbătă o femeie își ducea câinele la doctor, Luni era ziua de naștere a câinelui, Un buldozer i-a lovit, câinele a intrat în comă,... Nu are nimic a zis doctorul, Câinele a murit după trei zile. I-au făcut un tort de pomenire. Au scris numele câinelui – AHILE. Femeia a început o afacere cu vitamine. Nu mergea. Pe femeie a părăsit-o soțul. A încercat să se sinucidă cu pastile. Nu a reușit. A devenit alcoolică. Și-a pierdut casa. Au început să-i tremure mâinile. Am întâlnit-o în parc. Nu știu ce a făcut-o Să se apropie de mine și să mă îmbrățișeze. I-am simțit căldura corpului. Grijile mele au dispărut ca păsările nopții în zori. I-am propus un voiaj în jurul lumii. Mallorca, Madeira, America, Galapagos, Philipine. Femeia a născut un copil, l-a numit Ahile. Totul a intrat în normal. Noaptea o aud cum suspină în somn. Îmi vin lacrimile, dar adorm.

BM- Cu veșnicia mă împac

BM- Cu veșnicia mă împac Cu veșnicia mă împac, că mor morminte știu de mult, cei pașnici dorm, zburdalnici morți ne vizitează-n mod ocult. Chiar sentimentele plutesc sau se prefac în mari stejari, Cresc catedralele din cărți,din zbor de pasăre hoinar, Înger să fii nu-i prea târziu, târziu e să fii solitar. Mi-e sete de prietenii, de vorbe înțelepte-n miez, Nu-mi pasă când mă duc, când pier, perpetuu sunt- un titirez. Ce-i veșnic nu e de prisos, dar nici nu pot îngenunchia, Cât scriu, mă-nchin unui cuvânt ce-mi spune - ține-o tot așa. TE NAȘTI ȘI MORI DORMIND TE NAȘTI ȘI MORI DORMIND, O SINGURĂ VIAȚĂ DE TREZIE, DE DRAGOSTE, DE SETE ȘI DE FOAME, NUMAI CUVINTELE NE POT TREZI, SUNT HRANA TREZIEI NOASTRE, CA ȘI PRIVIREA, CE MULT GRĂIEȘTE PRIVIREA, DAR NU DORMI. POT FI UN OM, UN POM SAU O PĂDURE, DE-AM FI CA NORII IUȚI LUNECĂTORI, NICI GRAIUL N-AR MAI FI POVARĂ, DAR AM PUTEA ATUNCI IUBI? ȘI PIETRE DE AM FI, LA CE FOLOS? CÂND EU SUNT VIU ȘI TU EȘTI VIE, E SEARĂ, CINEVA NE CHEAMĂ, NU VOM PLECA, MAI SUNT FLORI DE CULES, TU, SINGURĂ N-AI SĂ ALERGI ÎN NOAPTE, ȘTIM DRUMUL, NOI NE SĂRUTĂM ȘI IAR NE SĂRUTĂM O VEȘNICIE. BORI S MARIAN