duminică, 5 iulie 2015

La priveghi


La priveghi

 

Uno

La priveghi, privighetoarea cântă cu lacrimi,

Picuri de lună adună, o amăgire, marmura

Sărută fântânile,în grădini, copilele

Se dăruie zburătorului, clopote anunță pedeapsa.

Dar iubirea are un curaj de neînfrânt,

Copacii mereu se sărută, nu se mai satură,

Nemărginiri imposibile, de jur-împrejur,

Ritmuri de ceasornic, crinii urcă nestingheriți,

Ferindu-și aripile de mângâierea păianjenului- soare,

Ferice-aș muri în beția luminii.  

 

Due

Iubește-ți aproapele, îngână  bigotul,

Cel cu două capete și doi idoli în ochi,

În locul Domnului el are o mie de idoli,

Pe ei îi sărută conform calendarelor vechi.

Să nu ucizi, repetă el, dar el scuipă

În sufletul semenului otrava inimii verzi,

El postește, apoi se înfruptă din carnea și sângele

 Aproapelui său, pe cine prostește el?

Pe sine însuși, Îl ucide Mesia de o mie de ori,

Dând vina pe urmașii lui Moise, îl ucide pe Lorca,

Spunând că așa-i la război, caii sunt negri,

Copitele-s negre, lapte negru îi dă să bea lui Celan,

Bigotul are doar plumb în vene, ay, spune Lorca

Ce steaguri negre atârnă pe la răscruci?

BORIS MARIAN

sâmbătă, 4 iulie 2015

Zburătoare


Zburătoare

----------------------

 

Cresc zburătoarele-n cer,

Sapi fântâni în boltă,

Fructele cad dintre stele,

Grâul crește din soare,

vom fi nemuritori cândva?

Caut luminișul – clipă,

 alba tăcere-kitul,

un adăpost pentru Iona,

crengile pun întrebări,

scorburile  ascund fecioare,

cântul devine rază,

în întuneric – explozii,

sunt florile dezlănțuite,

copiii- singurii pământeni

ce vor să zboare.

BORIS MARIAN

.

 

vineri, 3 iulie 2015

Confuzii


Confuzii



”De frumusețea ei se temeau
Calomniind-o în șoaptă,
Erau atrași, dar temerea îi gonea departe,
În nopțile fără lună delirau dorind-o supusă,
Întunericul își punea brațul pe fruntea lor
și umilința se culca lângă ei scârbindu-i de ei înșiși”,
povestea profesorul,
”Era frumoasă cum niciodată frigul n-a strălucit
Mai frumos în lumina de gheață,
Ea a venit, a îngenuncheat sub cerul pustiit de uimire,
aveam cea mai cumplită armă împotriva ei,
iubirea fără teamă”, mai adăugă profesorul fericit
în clipa în care pe ușă năvăli un zdrahon de femeie strigând-
” Iar te lauzi, bețiv nenorocit, hai acasă,
Mă scuzați, v-am confundat, scuzați-mă”.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

 

Todo la vivo que passa

Prin porțile  ultime, vai,

Gândește omul când pleacă

În dricul străvechi, tras de cai.

Oare închis-am eu ușa,

 nu-mi fură nimeni poemul?

Râde calul, iar roate

Saltă zvârlind cremalierul.

 

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Bal la palat și orchestra

același marș  suie-n aer,

acelașii Radetzky de care

n-a auzit nici un fraier.

Apoi singuratic poetul,

La mic-adâncime respiră

gazul putreziciunii

și scrie o nouă satiră.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

I love you  so and only you,

Să nu spui da, să nu spui nu,

Ne întâlnim, ne despărțim,

Citind pe Anais Nin, apoi

Pe Jelinek, un-doi,

Nu comentăm ,așa o fi

În lumea celor veșnic vii,

În mine ești, tu nu vei ști

Ce mult te așteptam să vii,

De poarta Purgatoriului,

Voi trece, te las dorului.

BORIS MARIAN

UNU

Unu-nseamnă doi
I.
Nefericirea nu poate fi cactus,
Cum fericirea nu este un crin,
Abia deasupra norilor, înaltul
Ne spune ce-i mărunt sau e divin.
Într-un pustiu nu vin nici viața, ploaia,
Poate că sufletul e uneori pustiu
și totuși noi simțim văpaia,
cu Dumnezeul viu.
Iar de-ncălcăm porunci, nu vrem iertare,
Pedeapsa și iertarea sunt în noi ,
În urma noastră, asemănătoare,
Este ființa, unu-nseamnă doi.

II.
În spatele zidului era o comoară,
Zidul dăinuia de o mie de ani,
șopârlele ajunseseră la a mia generație,
viermii nu putea să pătrundă
prin metal.
Acolo bătea o inimă, așa spunea învățătorul,
Dar cine s-ar fi apucat să scoată comoara,
Ar fi riscat prăbușirea catastrofală a zidului.
Zidul era până la cer.
Numai un orb putea să facă lucrarea.
Un orb nu poate fi pedepsit de nimeni.
III.
Pe câine îl chema Riabcik,
Venea din ținutul Riabland.
Avea ochii roșii, era slab ca un deținut,
Dar fericit când nu primea picioare în coaste.
Culcușul său era în peștera walkiriilor.
În tinerețe a fost duce.
Mai era acolo o femeie, Frosa,
Care-l hrănea cu jeratic.
Câinele căra găleata la râu,
Răul era de foc, Riabcik l-a traversat,
A cucerit Roma, acolo a rămas fără coadă.
Catedrala San Pietro î privea cu milă,
Prietenul său bun era Romulus,
Amândoi sufereau de jigodie.
Astfel s-a născut o rasă.
IV.
An de an, capul meu
Se înclină mai adânc
În fața celor morți,
În fața celor uciși,
Alături de cel care am fost
Jelește cel care sunt astăzi,
Mai gânditor, mai înțelegător,
Umbrele se tânguie,
Așteaptă să le chem pe nume,
O melodie tristă e amintirea lor,
Dement îmi apare trecutul,
Îmi cereți să-l privesc umilit?

V.
Un mic soare s-a urcat pe un soare mai mare,
O frunză a declarat că este poet,
Un broscoi a devenit cel mai mare,
O vrabie rănită nu l-a trădat.
Ori ce client are ochi de înger.
Boii au coarnele pașnice ca și sânii femeilor.
Ne vom regăsi în grădină, fiecare – o plantă.
Lăsați stelele, au ele alte griji.
Pietrele ne roagă să nu le lovim.
Covoarele ne duc dorul.
Obosit, mă descompun în puf.
Toate păpușile mor într-o zi.
VI.
Înainte de a adormi, apuc să văd
Cum leii sfâșie o girafă,
Cum le sclipesc ochii răi,
Cum se mânjesc cu sângele girafei,
Care se prăbușește de pe catalige ,
Am adormit adânc, ziua a fugit în brațele beznei,
m-am trezit, au trecut câteva veacuri,
în față dansa o rază violetă,
îmi spunea – te iubesc – mă simțeam inundat
de o bucurie intensă, amestec de roșu, albastru, violet. BORIS MARIAN




.  |







joi, 2 iulie 2015


Fără  nume

 

I love you  and only you,

Nu spui da, nici nu spui nu,

Ne-ntâlnim, ne despărțim,

În iluzie  plutim.

Cu Anais NIn, apoi,

Unu –doi-unu-doi,

No com., așa o fi,

În lumina celor vii.

Ești în mine, n-ai să știi,

Cât aștept  să vii, să vii.

Poarta Purgatoriului,

Te las numai dorului.

BORIS MARIAN

Aceste versuri


Aceste versuri

 

Aceste versuri nu pornesc din rațiune,

Nu, nu, nu, du-du-du, suflăm în jar, el se aprinde,

Focul nu are defecte, doar efecte,

Lasă o cenușă citibilă peste veacuri?

Asta știu doar mutul și surdul plus orbul și corbul.

Mă bucur că exiști, iubita mea cu nume întreg,

Simt că lângă mine crește o plantă  care îmi seamănă,

Vom crește până la cer ca-n basmele cu berberi,

Stăm într-un tablou vivant, aș vrea să mă săruți,

Enfant sunt eu, en fin  ești tu, imensă este apa veșnică,

Trece mândru  Ciubăr Vodă prin  câmpii de lobodă,

Că a fost sau nu a fost geniu sau un trufaș prost,

Nu e bai și nici nu-i vai, că istoria nu-i mai,

Nu lovește, are Alzy, nu ne temem noi de alții.

Latră câinii , însă clară îți zâmbește-o Stea Polară.

BORIS MARIAN

 

 

 

 

miercuri, 1 iulie 2015

Din Insulele Comorre—,
1.
Femeile, mari fluturi albi
Surprinși de ziuă,
Cu ochi lucind hipnotic,
Tremurând
În febra îngerilor, aripi
Ce le-au adus pe-acest pământ.
De-atunci li se așează-ncet lumina
În strat subțire, mii de ani, discret,
și nevăzute zboară fără teamă
sub ochii istovitului poet.
2.
La fântâna nebăută-ndeajuns
mă întorc,
la anii noștri prea tineri,
neistovita culoare mov,
jder în întunecime,
horă-ntâlnind mâna ta,
chip străin,
oh, prea devreme murim prima oară,
prea devreme murim.
3.
O parte din legi s-au șters
Prin plecarea voastră,
Tăcerea m-a învelit
Ca pe un vierme blând,
de mătase,
în edificiul părăsit
cineva a intrat frumos și alb,
încăperile pustii
i-au devorat chipul,
eu privesc prin transparența clipei,
cine mă va elibera de aripi,
înainte de a mă închide în mine?
4.
Să bei dealurile dulci, înmiresmate,
și tăria munților s-o bei,
sufletul iubitelor plecate
și poemele și plânsetul de miei,
la sfârșit să-ți sorbi propriile gânduri,
sângele să se întoarcă-n piept,
și să mori cum mărul moare-n sâmburi,
să aștepți un an mai rodnic,
îl aștept.
BORIS MARIAN


.  |