duminică, 28 iunie 2015

Nici viață, nici moarte

Nici viață, nici moarte,
Nimic nu e sigur,
șoptește profesorul,
are o unghie cât o mistrie,
și-o înfige în gât,
sângele, roșu binefăcător
se revarsă pe coridoare,
pe scările blocului,
mulți s-au înecat ,
profesorul a scăpat
printr-o simplă intervenție.
Acum este paznic
La o grădiniță de copii,
E foarte mulțumit,
Dezleagă și cuvinte încrucișate,
Mănâncă gogoși,
Nu pune nici o întrebare,
Am încercat să-i iau un interviu,
m-a refuzat, ținea mâna în buzunar,
se observa că avea o unghie
sub formă de mistrie.
BORIS MARIAN


.  |







Dili-don

Am să scriu cu tine un roman argentinian, despre amorul nostru de un an, roman, a trecut Fata Morgana prin pustiu, iară morga a rămas la Jiu, nu mai știu de tine, nu mai știu, iei un lup, îl pui sub lupă, eu te pup, nici vampirii nu-s prea buni la supt, traversăm o moarte , două , trei, pupăza din Ferentari, din Tei. Nu-i nimic secret, cât timp trăiești, eu mă bucur, tu te bucurești. Stăm orbiți de naltele borduri, nu suntem insecte, geamanduri, Iar sărutul – abandon nu-i de pe Don, dili-don, dili-don , dili-don. Te văd alergând prin pustiu,O sentință fatală, echipajul e gata de drum, Să pornim, Aventura-i mereu sub semnul divin,Fără goarne, un tropot ne duce la mal, Apoi vom intra-n oceanul natal, Ne inundă, iar valul lovește-n urechi, Vom ajunge epave-n adâncul străvechi,Altă lume, culori minunate-s jur, Întuneric deplin, strălucim pe contur.Cei care mor nu mai văd lutul, Umbre ușoare poată sărutul, Urcă solemn spre Tronul cel Veșnic, Veșnică-i viața, flacără-n sfeșnic.Nimeni n-a spus cum e pe-acolo, Are dreptate cinstitul Apollo, Chiar Dionysos nu prea greșește Când soarbe vinul și se iubește, Crezi cât poți crede, e sfâșiereaNoastră lăuntrică, aștepți mângâierea.Purtând o spadă nevăzută, Încoronat cu lauri, trec Pe o cărare prea bătută,Dintre zevzeci, cel mai zevzec.Iubite umbre mă-nconjoară, Voi merge-n insule, comoriAșteaptă, eu nu doresc aur,Doar liniștea între culori.Hermodius îmi e tovarăș,Eu fac libații pentru morți , Nu-i nici o pierdere prea mare, Primesc orice cade la sorți. Păstrez doar cântecele-nalte,Iubirea celei ce-a trădat Pe mine însumi cu un altul, Care am fost tot eu, altdat.Noi inspirăm oile, copacii, munții, Păsările, norii, fluturii, soarele, Îl inspirăm și pe Dumnezeu Uneori, dar expirăm aerul văduvit De ploi, de copaci, păsări și Dumnezeu, De aceea când săruți, încerci să nu mai respiri.

Boris Marian


.  |

sâmbătă, 27 iunie 2015

Rănit mă simt , de fericirea mea


Rănit mă simt , de fericirea mea

 

Rănit mă simt, de fericirea mea,

Că pot iubi, că pot să scriu,

 Deși-s acoperit de nea,

Torentele mă duc  spre patru zări,

Nu-mi pasă nici de laude, nici ocări,

Prea mult eu m-am topit în așteptare,

Eu știu să prețuiesc  albina pe o floare,

Cântecul viorii  pe acoperiș, nuntașii,

Mireasa care-și caută pașii,

Cuvintele-mi deschid cărare,

Orb de aș fi, văd marea sărbătoare

De la finalul vieții, lăcrimez de bucurie,

Euridice, te voi pierde, pace ție,

Curierul va sosi la fix,

”what light throu yonder window breaks?”.

BORIS MARIAN   

  t

vineri, 26 iunie 2015

Mă scald în iubire


Mă scald în iubire

_________________

Mă scald în iubire ca-n copilărie,

În Prahova cea iute, la Breaza,

Mă scald  privind fix ecranul computerului,

Chipul tău, nu mă poți refuza,

În ochii tăi mă scald, ochi ce sunt peste tot,

Sur les grandes boulevards,

Mă scald ca într-o rugăciune spusă Celui de Sus

Pe care nu L-am văzut niciodată,

Mă scald cum se scaldă sângele meu în trupul îmbătrânit,

Dureros  de viu, înot împotriva timpului,

Cum aș trece Canalul Mânecii,

De ce nu înoți lângă mine?

Știu, ai să-mi răspunzi când nu voi mai fi,

Dar, cum spui tu, iubirea e-n noi,

Deci în mine înot și înot, până la glezne și tălpi,

Până la rădăcină.

BORIS MARIAN     

Criticilor mei iubiți


Criticilor mei iubiți

 

Criticile și laudele m-au stimulat deopotrivă. Un nebun nu poate fi oprit. Cineva a spus că este un kitsch ceea ce scriu. Poate. Dar este al meu. În poezie este greu să mai fi azi original. Adică autentic. Mă exprim liber și libertatea este prima condiție a existenței unui autor.
Pentru un om cu preocupări artistice, ura constantă este un apanaj ciudat, eufemistic vorbind. Cunosc un personaj cu care nu pot comunica de ani de zile, i-am întins mâna de câteva ori, el s-a uitat la mâna mea și mânia sa a crescut ca o buruiană. Vae victis. Cunosc lideri politici care zâmbesc și se urăsc cu înverșunare.
Am văzut porumbeii triști în parcul care plângea. La câte uși închise nu am bătut? Ca oaspeții veniți la Sodoma. Numai corbii sau ciorile venite seara în Cișmigiu nu cunosc tristețea. Ele murdăresc totul. Nimic nu este logic, poate că așa trebuie. Cărțile nemuritoare sunt despre dragoste – Iliada, Odiseea, Război și Pace, Donul liniștit, ș.a. Chiar și Cântecele lui Maldoror. Nu mai pot scrie versuri. S-a perimat poezia? O femeie de circa 60 de ani este pe cale să ne părăsească, dar ea vrea să mai publice o ultimă carte. M-a impresionat. Scrisul este o religie.
Musil a râs de Kakania, a râs de orice idee de stat, era un anarhist pașnic. Ulrich reprezintă 99% din omenire. Omul fără însușiri există. Înfocat și entuziast. Ce spun conducătorii? Mă doare undeva. Din Evul Mediu mă doare. Vorba cârciumarului din Bellevue – do ut res. Conducătorii sunt rapizi, scutierii se mişcă mai greu. Don Juan lipseşte de la apel. E la infermelie. Are infecţie luetică. Trece. Don Juan trece. Scutierul este un Păturică, ceva mai solid. Doamne, nu mă-nvăţa ce-i ura, nu-mi lăsa sufletul să plece ca un lup în lume, unde e fratele meu, Cain? E lângă tine, lângă tine, îmi spune Domnul, acum este momentul răzbunării. Eu tac, se uită lung la mine Cain, el plânge .ori îşi tăinuieşte gândul? O, Doamne, nu mă pune la-ncercare, dă-mi-l pe Cain înapoi, ca-n vremuri bune. Priveşte Cain şi se roagă-ncet cu mine.
Cândva creşteam viermi de mătase, îi priveam cum alunecă unul peste altul, ca nişte degete tăiate care se mişcă autonom, păstrând totuşi dorinţa de a apuca, de a lua. Muşcau cu sete din frunza de dud, verde, strălucitoare. Iar mătasea lor are ceva din lumina stelară.
Cine este în epicentru cade primul, cei de la margine se uită, dau din picioare să n-alunece-n groapă, cine se află în epicentru va striga din adâncuri, de ce, Doamne, de ce eu sunt alesul? De ce, Doamne, de ce?
Bucuria de a te trezi la miezul nopţii, în miez de zi, de a scrie versuri pe care nu le citeşte nici orbul cu sensibilitatea în deşte, sihastru nu sunt, nici sfânt, poate nebun, raiul e doar o coală de hârtie, vor înflori în curând grădinile-n cer, morţii blânzi din pământ.
Rolul meu este de a mă interpreta pe mine, după lectura Comediei Divine, eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu, uneori se amestecă şi Dumnezeu, dar, din nefericire, spectacolul este mereu întrerupt de exclamaţiile unui surd, poate că eu nu înţeleg surzenia lui, poate că-i darul Demiurgului. Olarul face ulcele, ulcele nu-l fac pe olar. Întunecarea minţii nu poate fi dezvăluită. O scânteie poate provoca un incendiu, dar după ce dispar obiectele unde se duce focul? Moartea din matcă, moartea din ou. Lumea există în oglindă, în apă, în vis. Când privighetoarea s-a hotărât să moară, ea nu a mai fost privighetoare. Lotca pluteşte pe apă. Dar fără apă, lotca nu ar mai pluti. Ce este mai important? Sufletul nu este un obiect, dar nici obiectele nu sunt obiecte. Urechea nu se poate auzi, ochiul nu se poate vedea. Înţeleptul ştie că orice vede în interior sau în exteriorul său, nimic nu este adevărat. Unghiile, părul cresc continuu, cel înţelept observă schimbările pentru a înţelege veşnicia. Peştii din adâncuri îşi schimbă înfăţişarea, deşi marea este aceeaşi, la fel şi moartea, viaţa..Când vedem un taur, un cal, un copac, noi ştim să le numim, deci ele nu mai există în substanţa lor. Înţelepciunea şi curajul nu te vor face să cuprinzi infinitul. Oricine caută, se pierde pe sine, dar găsește ceva, o piatră, o iubire, o moarte. Când vei striga – totul e fals, ești pierdut. Dar să fii drept cu cei care nu te prețuiesc. Nimeni nu este de vină. Pe măsură ce urci muntele, devii mai puțin vizibil, dar tu vezi mai mult.It lies not in our power to love or hate… but to price?

BORIS MARIAN





  |

 

joi, 25 iunie 2015

Tu te gândești/Du denkst dir


Tu te gândești/Du denkst dir

 

Tu te gândești ce vrea bătrânul ( zeken) acesta de la mine? Totul și nimic. El visează. Tot ce este al tău este perfect. Tu te gândești, ce fredonează acesta? Nu fredonezi, eu nu găsesc nici un defect. Tu ești perfectă. Tu te gândești  că eu nici nu te pot cunoaște. De sute și de mii de ani eu te cunosc. Aceasta este dragostea adevărată, crede-mă și nu cerceta. Eu scriu o carte pentru toți și pentru nimeni. Eu nu-mi doresc decât să fim noi fericiți în nebunia noastră și  o avere să ne pară sărăcia vechilor înțelepți. Copil s-a făcut și s-a trezit după o viață. Voi dormiți? Eu daruri nu aduc, eu iau mereu din dragostea acestei lumi , o dăruiesc  străvechii   lumi a celor fericiți. Ce importanță are fericirea mea? Eu pot să fiu un saltimbanc, ce importanță are? Iubesc pe cel care muncește și născocește totodată, munca în sine este un chin fără fantezia copilului. Nici iad și nici diavoli nu există, doar suflet ce de trup se va desparte. Trupul este al unui câine mort, doar sufletul trăiește mai departe. Are you loving enough? Ai făcut cunoscută dragostea ta? To hit off toghether. To hit the right word. Trăia un om, spui. Dar și vitele trăiau, râdeau. Din cupa vieții nu poți bea precum din inima unui câine. Reluăm, trăia odată un om care nu avea nimic, nici bani, nici ochi, mâini, picioare, doar scria, dar ce scria? Omul cum se cade-cumsecade nu prinde rădăcini, el umblă. Atenție, când te uiți pe fereastră, ai grijă cum cazi, după dumneata va mai cădea unul. Întotdeauna doi vine înainte de unu. Este dreptatea lumii. Când cineva ți-arată pumnul, consideră că este inima lui. După un accident nu te mai recunoaște nimeni, așa sunt superstițiile, mai bine pleci în alte țări. Cei cu gâtul subțire vor ajunge în rai, dar ceilalți? Love  lies bleeding in the bed whereover? Asta-i din altă operă. Să ascultăm poveștile copacului din munte. Vântul pe care nu-l vedem, îl zbuciumă sălbatic. Dar el nu se plânge. Eul meu de azi îl uită pe cel de ieri. O fi bine?  Cât timp cauți adevărul, nu vei fi liber, găsindu-l,vei fi mort. Predicatorii morții poartă orice culoare. Ferește-te de muște, sunt majoritare. Animalele au nevinovăția de partea lor. Dar prea multe sunt prăpăstiile pentru omul singuratic. Gustul turmei este mult mai vechi decât al individului, ceea ce nu acordă șanse mari celor buni. Nu vă-mbulziți  să iubiți aproapele, îl sufocați, gândiți-vă  ce ați face voi. Dar orice singurătate poate fi un păcat.

(vom continua)

BORIS MARIAN

miercuri, 24 iunie 2015

Legendele

Legendele _________________ Să povestim de Baal Shem Tov, Putem vorbi fără istov, Era mai înțelept ca noi, Mai înțelept ca August Doi. Legendele sunt mai de prețDecât înscrisul pe pereți Ori manuscrisul galben-gri, Legendele sunt păsări vii, Ce zboară-n timp ca Duhul Sfânt, Legenda cu-nțeleptul blând, Ce ne-nvăța să nu lovim Pe cel mai slab, ci să-l iubim, Iar dragostea să facă legi, Legendele nu-s pentru regi, Ele sunt hrana mințilorși leacul suferințelor, de Dumnezeu ne-apropiem, când vinu-nțelepciunii-l bem. @@@@@@@@@@@@ Întâi trăim în Cuvânt, Apoi ne nălțăm din Pământ, Apoi ne iubim în aer , Firul se rupe din caier, Îngeri vom fi, dar ce îngeri? Negri, albaștri, de sânger. Tu ai cântat, mi se pare, Raiului nostru cărare. @@@@@@@@@@@@@@ Ce lecție? O coborâre în Infern? Cu generațiile pierdute, regi, palate, Să mergi în interior mai ferm, În interior vei regăsi un frate.„Come live with me and be my love, And we will all the plesures prove”.BORIS MARIAN

Adaugat de : boris marian