marți, 23 iunie 2015

Sunt prințul-lăutar


Sunt prințul-lăutar

 

Sunt prințul-lăutar,totuna-i,

La poarta casei auzi struna,

Împărățiile se prăbușesc, vin alții,

Barbarii au sosit, vin nalții,

Nu sunt viteji, sunt lacomi ca rechinii,

Zadarnice cuvinte, surzi – mulțime,

Numai poeții se adună, merg în Rai,

A lor e-mpărăția, ce mai stai?

Quo vadis, omule?  Uităm iubirea?

Sunt prinț  fără supuși, iar moștenirea

O las oricui, să-mi roadă viermii trupul,

Aștept la rând,  precum albina stupul,

De-acum nu îți mai scriu decât  pe suflet,

Sunt mâna care scrie, nu am umblet.

BORIS MARIAN  

 

  

luni, 22 iunie 2015

Balada-da


Balada-da

Am visat că în altă viață

Eram fiul tău ,iubito,

O dragoste incestuoasă,

Atât de intensă,

Ai să te miri, te vei indigna,

E nebun, vei spune,

Dar noaptea se întunecă,

Care-i pedeapsa?

Arderea de viu? Sacrificarea fiului?

Sunt clipe ce nu-și găsesc suntetul,

Ce vină au păsările, copacii,

Miracolul este în toți și în toate.

Stelele coapte cad în poala ta,

Iar eu cobor tot mai jos,

Tot mai adânc, în pământul care ne naște.

BORIS MARIAN

duminică, 21 iunie 2015

Lumină


Lumină

_______________________

Omul ajunse de la cenușiu la albastru,

O, ce minune, ce alabastru,

Simplu, din inimă, ca un vulcan,

Flăcări, cenușă, chiar și catran,

Oarbe-s oglinzile, ce ghicitori,

Doamne, ne spui de săbători?

Focul e tatăl, mama- ocean,

Omul ajunse post-diluvian.

Numai iubirea păzește-ne-o , Doamne,

Ea este floarea, ea este Kama,

Trec cerșetorii flămânzi, nedormiți,

Cer un bănuț, nu treizeci de-arginți,

Cred și în Lună, în stele, străină

Ne este vina de-a fi lumină.

BORIS MARIAN

 

sâmbătă, 20 iunie 2015

Mergeam în pustiu


Mergeam în pustiu

 

Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,

mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,

mi-am sfâșiat pieptul, am scos inima,a venit o hienă,

mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,

am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă,

am trăit o viață, aceasta era partea superioară a machetei.

Duioșia este un act de agresiune, viclean,
Urăște-mă, diavole, nu mă accepta,
Eu sunt mereu același, neîmblânzit ca lupul ,
Liber ca vulturul,
Fratele lipitorii, al șarpelui pândesc,
Vor să vorbească, ei vor striga,
Între noi se află omul umil.
Cine e acea ființă divină. Ce taină caută?
E Maldoror, nu l-ați recunoscut?
Privirea lui este blândă și adâncă.
Pleoapele lui însoțesc adierea.

Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,

mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,

mi-am sfâșiat pieptul, a venit o hienă,

mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,

am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă,

am trăit o viață, aceasta era partea superioară a machetei

Se încarcă  o altă viziune,  o barde, bard,

Poetul , prin acest volum selectiv, elegant,  impozant,

 ar putea deveni celebru,  Numele profesorului, Profesorul de fericire,

 Vocea  profesorului,  Viaţa de profesor,  Mers în pustiu sau Căutarea lui Dumnezeu,

 Adesea între ore solitare, Abis sau a şaptea poartă,  "Opera Omnia",.
 
 Greu, târziu, poate la sfârşitul re-lecturilor, îţi dai seama că
 autorul  este  un EU apostat, proscris,

 urmărit, vânat de un "wanted" afişat pe
 toţi pereţii, iar căutatul şi vânătorii se uită simultan la acelaşi
 afiş. Un spirit non-conformist, de Gavroche incorigibil,

 traversează poezia.  un antagonism genetic la toate forţele
 inerţiale, rutiniere, fără putinţa de a se atenua. 
 Incontestabil, el are o vocaţie a insurgenţei,

 a  opoziţiei şi chiar a opoziţiei fără revoluţie,

 ca atitudine umană şi poetică.

Altfel, frecventează alternativ şi Infernul (existenţial) şi
 Paradisul (erotic), evitând lumea intermediară a Purgatoriului.
 Autorul chiar nu evită angajarea de partea libertăţii baricadei, ca în
acest pamflet cu adresă sigură: "În copilărie mă-nduioşa eroismul /
 Omului roşu, / Când a murit tatăl omului roşu, lumea plângea. / Nu
 toată lumea. / Am aflat multe, prea multe / Despre omul roşu, / s-a
 făcut mititel omul roşu. / Acum eu nu iubesc culorile uni, / Roşu,
 negru, brun, verde, galben, / Iubesc curcubeul, Aurora Boreală, ţărmul
 mării, / Ochii iubitei, zăpezile de pe Kilimandjaro, / Stelele, chiar
 stelele, sunt un lunatic, / Dar, uneori, câte un om cu suflet roşu sau
 negru / Îmi trimite depeşe falsificate, îmi scrie înjurături / În
 versuri, omul roşu se crede democrat, / Reformist şi revoluţionar,
 talentat şi chiar / Avangardist, uneori îl roade o veche invidie, / O
 ţine înainte, a schimbat pistolul pe un computer / Omul roşu nu va
 muri niciodată. Venind cu treabă din Epir, / La
 subţioară cu Shakespeare, / Vorbind cu Hamlet, Rosenkranz, / Cobor din
 tren la Târgu Neamţ, / Unde se scrie elegant / Despre fazani, despre
 neant, / Iar la sfârşit n-aveam un sfanţ / Şi, doamnă, azi suntem
 amanţi.Marţianul  vine din provincii, / Trece liniştit prin catedrală, /

 Seamănă puţin  şi cu Da Vinci, / E născut pe-ascuns de o vestală. / Pare-apatic
 uneori, pentru derută, / Poartă măşti, e hărţuit, însă degeaba, /
 Marţianul are o faţă slută, / Nici oglinda nu-l suportă, oarba. / El
 nu i-a citit pe Kafka, / Nici pe Cărtărescu, Llosa, / Marţianul doarme
 pe Relaxa / Şi nu gustă poezia, proza.

BORIS MARIAN
>

 

joi, 18 iunie 2015

Dicționar


Dicționar

 

Cu Browdler Thomas , filantrop,

Eu am trecut mereu pe stop,

Cincizeci de ani ținu minciuna

Că m-a iubit Roda Fortuna.

Colegiul Bowdoin din Brinswick

Avea fetițe foarte șic, ,

Precum era și  Lisabeth, ,

A mers un timp, apoi n-a mers,

Doar Norman Bowen mai ajută,

Ba cu un leu, ba cu o sută,

Maiorul Bowes avea școală,

Scotea trei dinți cu socoteală,

Iar Bowie David mai rapid

mi-a ciripit un lied stupid,

o, Bowie Jim, o, Bowie Jim,

pe tine noi te prețuim,

cincizeci de ani ținu minciuna

că m-a iubit Roda Fortuna.

BORIS MARIAN

miercuri, 17 iunie 2015

Este?


Este?

___________________________________

Soldații s-au pierdut în mlaștinile istoriei,

Au trecut peste sârma ghimpată,

s-au ridicat pe socluri, iar eu mă curăț încet,

de păcate mă curăț, prin arderea lentă a unei lumânări,

unde e casa tăcerii? Cineva mi-a dat cheia,

dar nu cunosc casa, nici ușa spre nicăieri.

Sângele zvâcnește în ochi, în gură, privește-mă,

În jurul nostru este o vijelie grozavă,

Iubito, hai să ne ascundem

 Sub blana uriașului urs ucis de atlanții

 pe care nu i-a văzut încă nimeni.

Cum să ridic eu noaptea aceasta ca pe un munte?

Iarba e pârjolită,  ochii sunt pârjoliți,

Apele se întunecă, ce vânează șarpele

Când adună veninul sub colți?

Ploaia le spală pe toate. Auzi cum bate inima Universului?

Vântul străbate creierul meu obosit,

Doar pianul mai poate aduce-alinare,

Brusc goarna Infernului năvălește în pacea bolnavă.

Oamenii aleargă, ei caută un adăpost,

Noi ne privim, tăcem, ce să vorbim?

Prea mult am vorbit într-o viață.

E vreme sărutului, este?

BORIS MARIAN

Grădina japoneză



Texte de acelaşi autor



Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 299 .




Grădina japoneză

Pe pleoape mi se topește zăpada de primăvară,
Metaforic,este vorba de iarnă,
Nepoții conduc mașini complicate,
Visez uneori războiul ruso-japonez,
O fi fost un bunic pe acolo?
Mii, sute de mii de soldați s-au dus în pământ,
Copii uciși, violuri în lanț,
Iar eu scriu versuri, mă numesc simbolist, avangardist,
Postmodernist, cui, ce-i pasă?
Poezia este un medicament exprirat?
Ne îmbătăm cu xanax și whisky,
Hackerii își fac de cap,
Sexul înlocuiește literatura,
Dar nu mi-e silă, știu să apreciez o grădină japoneză.
BORIS MARIAN




Texte de acelaşi autor




Traduceri ale acestui text


0


 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 299 .





Grădina japoneză

Pe pleoape mi se topește zăpada de primăvară,
Metaforic,este vorba de iarnă,
Nepoții conduc mașini complicate,
Visez uneori războiul ruso-japonez,
O fi fost un bunic pe acolo?
Mii, sute de mii de soldați s-au dus în pământ,
Copii uciși, violuri în lanț,
Iar eu scriu versuri, mă numesc simbolist, avangardist,
Postmodernist, cui, ce-i pasă?
Poezia este un medicament exprirat?
Ne îmbătăm cu xanax și whisky,
Hackerii își fac de cap,
Sexul înlocuiește literatura,
Dar nu mi-e silă, știu să apreciez o grădină japoneză.
BORIS MARIAN