sâmbătă, 14 februarie 2015
Deci
Deci
Deci, începem cu deci, ia un trabuc,
O idee, cum o chema pe nevasta vecinului?
Alo, așa o chema, ne servea cu vin roșu și alb, totodată,
Un vultur de casă, nu știți ce este, ține loc de câine,
Ce poți să spui? Ete, al dracului vultur.
Franzela este un obiect de mare cinste.a
Scrumiera avea formă de porumbel,
vulturul lovea fără milă scrumiera,
televizorul merge-nainte, vecina se face roșie,
dinții ei stau pe televizor.
Ia o alună, spune vecinul.
Prima și ultima intervenție.
Laptele e perfect.
Un copil urlă în ultima cameră.
E un copil uriaș. Nu poate fi scos prin ușă.
Vulturu ia copilul și-l urcă-n copac.
Va fi parașutist. De atunci s-au născut
Mii de copii, dar vulturul a murit de bătrânețe.
Deci…
vineri, 13 februarie 2015
La ce bun cuvântul?
La ce bun cuvântul?
O gâză cu ochi negri, cum au gâzele,
În lumea uriașilor, ele au dimensiuni apreciabile,
m-a întrebat, dând din aripi – la bun cuvintele?
Am tăcut, grea întrebare. În galaxie nu există cuvinte,
Or fi undeva , mai departe. Desigur, copiii nu se fac din cuvinte.
Mângâierile , înhumările, execuțiile merg și fără cuvinte.
Dar vine notarul, avocatul, scriitorul, președintele, alții și alții,
Cum adică? Cântarea Cântărilor, Biblia, Moise, Iisus, Mahomed,
Shakespeare, postmoderniștii, păi vezi?
Trece un violonist și râde din vioară. Pe acoperiș.
Vine Picasso și râde cu penelul. Gâza mea râde și ea,
Nu-i prea-nțeleaptă, dar se descurcă și fără cuvinte,
Are un sac de poeme, le ascunde, poate trăi fără ele.
Atunci – cum de s-au sinucis Paul Celan, Sylvia Plath, Maiakovski?
De ce? Din cuvinte? Iubirea a devenit un cuvânt de cinci bani.
Ia-l de jos, se adună. Spune-mi un alt cuvânt.
Caii de foc nechează, caii apocaliptici nu au cuvinte.
Haosul este și el un cuvânt. Gâza mea, ai dreptate,
Se poate și fără cuvinte, dar eu am să-mi tai degetele,
Limba, voi trăi fără cuvinte, dar cum? Mă sinucid, nu se mai poate.
Tot cuvinte sunt, chiar inutile.
BMM
joi, 12 februarie 2015
Abaddon
Abaddon
Abaddon, las-o moartă, ești diavol sau pescăruș?
Suntem dr. Jekill și mr. Hyde, bărbați și femei deopotrivă,
Nu văd lirica, îmi spune o vrăbiuță, dar eu cunosc Lyrica,
Nervi periferici, acești nervi periferici joacă un mare rol
În procesul apropierii sexuale, te-a speriat cuvântul amantă,
Ce poate fi mai frumos, Toledo, Verona, visăm toată viața,
Iar ultima amantă este goală, acoperită de o mătase neagră,
Are buzele reci, tu nu ești aceea, tu zâmbești superior,
Se poate zâmbi inferior? O mică insectă mi-a spus, pleacă,
Am plecat, un chelner s-a aplecat s-o ridice,
A apucat din greșeală poala rochiei, de era Brauenwals,
Ce râsete, dar a căzut în canalizarea orașului,
Ai spus Magellan, l-am zărit, Magalhaes mă cheamă,
Spuse umbra, nici nu te cunoștea, nu auzise de celebra frumusețe
Din Munții Pindului, am vrut să-ți spun buona sera, signorina,
kiss me, good night, dar ai dispărut, ai ars toate punțile,
ca de obicei, nici Wagner nu ne mai salvează, bietul Wagner,
ce mândru era de geniul său arian, am văzut un computer zburând pe cer,
eşti pură, eşti dreaptă, dar ce nu mai eşti, pe mine alţi îngeri m-aşteaptă.
BMM
De la fin”amor
De la fin”amor și curtoazie la sex etiquette,
Autocunoaștere în șapte pași,
Pașol na turbinku, tovarișci ceka,
Tu ai avut, vei avea nași.
Dar ce se-ntâmplă cu poezia,
Că toată lumea scrie în draci,
Ba sunt anunțuri de sinucideri,
De abandon, de aurolaci?
Cui ne-adresăm, că toată lumea
Are mobil și toți vorbesc,
Alții se uită la Pestrițu,
La altele, val tineresc.
Nici la un leu nu vinzi o carte,
Că un covrig e mai gustos,
În era nouă tehno –ingrată
Ne integrăm cam viermănos.
Nu avem cap, nu avem suflet,
Nici nu căutăm să fim altfel,
Cu alfabetul sunt doar cei mici,
Dar cine are un job e mare,
Intelectual tot mai pitici.
BMM
miercuri, 11 februarie 2015
Sabato
Sabato
În a șaptea zi , Dumnezeu l-a creat pe Ernesto Sabato. El era un om. Era prieten cu Confucius, creatorul confuziilor. Oamenii nobili trăiesc în înțelegere cu ceilalți oameni, dar nu se conduc după ei, oamenii fără valoare se conduc după ceilalți, dar nu trăiesc în înțelegere cu ei. E clar? Întrebă jandarmul, trase un foc în aer și trimise lumea acasă. Toți erau beți. Nu anii contează, ci evoluția care nu se mai oprește. Eu evoluez tot timpul. Nu am timp nici să mor. Dar orice turn se construiește încet și se distruge repede. Ca și canoanele. Există miracole ascunse și miracole dezvăluite. Ca și umărul tău, femeie. Toată noaptea l-am sărutat. Am simțit că Pământul devine un miracol. Mugurul gleznei, umbrarul, motorul dragostei, treierătoarea. Nu râdeți – treierătoarea, nu iertătoarea. Cheia plăcerii. Ehei! Emanația vrăjii, smochina iubirii, elogiul mamelor vitrege, precum June a lui Henry. Pardon, este altă carte. Stavroghin se spânzură or niet? Ce se mai poate adăuga? Te văz eu o oră apoi mori. Tu nu vei muri niciodată. Nu creziu? Să evităm posedarea. E prea curat și frumos peisajul. Infernală-i trezirea. Singur. Câinii au fost eutanasiați, numai cel care latră în capul meu a scăpat. Guten Morgen, am spus de formă, dar mi-e teamă să nu dispari. Despre nemurire vom vorbi mai târziu. Eu vreau acum. Aici. Folosesc acest moment de luciditate pentru a scrie un poem, dar tu vii și pleci. Nimic nu se naște în mișcare. La grele-ncercări mă puseși, frumoasă Circe, am înălțat un circ în onoarea ta. Am inventat bătaia cu bice. Asemenea unui copac, omul nu iubește furtunile, copacii n-au brațe, nu pot să te fure. Din grote ies fiare vechi, cum striga o voce din capătul străzii Amăgirea. Eu m-am lăsat cucerit de o pasăre. Mă mișc încet să nu zboare. Mă rotesc, în jurul propriei nebunii, azi mă numesc Odiseu, Circe nu mă mai știe. Pentru probleme grele veniți la noi, salonul trei, la Săcele. Ne-om dezbrăca pe deal, să se bucure fetele, o să ne-ntindem la soare, or să ne fure hainele, or să ne latre câinii. NU, au fost eutanasiați. De însuși Etanasiade, Marele preot.
BMM
marți, 10 februarie 2015
Anti-DADA
Anti-DADA
La chanson d”un dadaiste
Qui avait dada au coeur,
Ce faci tu când te îneci?
Numeri zece, două zeci,
Strigă, băiete, strigă,
Tăcerea ta mă intrigă,
Ferigă. Te invită iar la dans,
Vive le Senegale et France,
Între doi șoimi se-avântă care?
Un șoim cu trei-patru motoare,
Între doi câini mai tare latră
Cel care tremură, că-i javră.
Între fătuci care-i sprințară?
Niciuna. Toate te uitară.
Curtenitor rămâi și prost,
Azi nu mai ești ceea ce ai fost,
Strălucitor ești pentru orbi,
O hrană dulce pentru corbi.
****************************************
Am încercat să vorbesc cu ușa blocului,
Nu mi-a răspuns, nici nu a scârțăit, era bine unsă,
Gâtul nostru poartă un cap, dar capul ?
Pieptul nostru poartă o inimă ?
Dar inima? O piesă de schimb.
La Termopile au murit eroii.
De atunci noblețea a murit definitiv.
Cândva, iubind, voiam să mă dizolv în trupul dragei mele,
Era ca o magmă, era. La Pompei a murit focul.
Am încercat să-ți spun povestea cu Prințul fericit,
Apoi am citat din Rumi, ai tăcut ca o piatră de caldarâm,
Nu poți judeca pe cel care nimic nu aude.
PS. La început nu am observat persoana. Modestia nu este o lipsă, dar aduce mari neajunsuri. Inteligenţa ei nu se observa, pentru că nu spunea la început nimic. Eu am obiceiul extravertitului- spun tot de la început. Nu înainte de a-l întreba pe micul Puck din mine ce părere are. Deci o admir, nu vreau să mă complic, îndrăgostindu-mă, dar o admir. Mi-a atras atenţia cu privire la comentarii. Sunt indivizi care epatează prin expresii fruste, şocante, incorecte gramatical sau logic (formal). După un timp îţi dai seama. La început pare normal, apoi vezi că discursul devine o placă uzată. Eu cred că între a iubi cu adevărat şi a scrie versuri nu este nici o legătură. Poezia este mai parşivă, te dă de gol. A repeta cuvintele iubire, sărut, lumină, moarte, Dumnezeu este echivalent cu încălcarea unei Legi a Decalogului – Nu lua numele Domnului în deşert. Nici aripile nu lipsesc, deşi Icar a căzut de mult.
Urci proaspătă din mine, ca apa din adâncul izvoarelor, tu, fericirea cuprinsă în om. Privirea ta e mai caldă decât sângele, ca razele lumini solare. Aşa spune Sandu David, prin Sebastian Costin. Nu a venit nici unul la festin.
Doamna Jerome este chiar doamna Jerome? Poate că nu a fost niciodată căsătorită. Are o pisică, este chiar o pisică. Desface scrisorile şi le rupe începutul. Fragmentul rămas nu este decât un ghemotoc în căuşul palmei. Fotoliu negru, mamrmură neagră, nailon negru, blana neagră a pisicii, pianul negru. Fotografii în alb negru. Cum să nu te gândeşti la moarte.? Dar poemul este bun, nu sunt pufuri, duhuri, aripi, lacrimi, vase, braţe, pisica mârâie de cum aude un poem prost. Aici îmi dau mâna cu persoana pe care nu am numit-o.
Boris Marian
luni, 9 februarie 2015
Vladimir
Vladimir
Țopăie morții în cimitir,
Sus e statuia lui Vladimir,
Oasele urșilor saltă-n cavou,
Umblă Columb, în mână c-un ou.
Dansează beat bietul Falstaff,
El nu e fals, nu este grav,
Capul ce joacă nu e tăiat,
Milă îmi este de proful Unrat.
Femei – istorie, femei glumind,
Deltele cresc, crime și grind,
Află sub unghii probe legale,
Faptele sunt doar cacialmale.
Masca veseliei a fost furată,
Carnavalul fuse chestie bluffată,
Cad păsări din cer, nu aveau nici aripi,
Mitraliera pare coadă de ghitară.
Zei pe sticlă leagă vorbele, făloși,
Burțile se umflă, iepurii-și fălcoși,
Bustul, salsa, fundul câștigă teren,
Lacrimi în orașe, sate și în tren.
Moartea e bondoacă, ne cam păcăli,
țările sărace sunt tot mai pustii,
Unde ești, Vladimir din mileniul prim,
Strugurii sunt acri, mierea e venin.
BORIS MARIAN10:08
Abonați-vă la:
Postări (Atom)