luni, 9 februarie 2015
Autism
Autism
Iubire în fotoliu
și ură din orgoliu,
parfum de cimitire,
ding-dong la mănăstire,
o minge sub meninge,
păianjen, cange, chinge,
obraz precum o carte,
tantrăm pe jumătate,
extaz de orhidee,
doar sânge și idee,
cu drogul stai mai bine,
o, fericiri depline,
te recunosc, petală,
acum ești blond-ovală.
BMM
duminică, 8 februarie 2015
Dragoste, ură, iubire
Dragoste, ură, iubire
No,păi , fratele meu, vom vorbi azi de toate,
Dragostea este ceva trecătoriu, ura este și nu este,
Numai iubirea e veșnică, ea de la Dumniezeu vine,
De iubire să vorbim mai puțin, ea din laptele mamei
Se varsă în trupul copilului, cine nu îl cunoaște ,
Mare pedeapsă este, vezi pe Maldoror cum se zbate
și plânje, altfel e Don Quijote cel iubitoriu,
lăsați retoricii să-și roadă șoricii, aristotelicii
să-și spele creierii în logică, epicurienii
cu Sapho cea desfrânată, sofiștii, labdacizii, atrizii,
mult sânge curse din lipsa iubirii,
cum știm noi preface soarta în nefericire,
cu mult venin ne-am încărcat de milenii,
am inventat și mânia divină, ea nu există,
există numai venin, depresii de suflet,
ajută-mi sfinte Longuinho, vom coborî în Infern,
dejaba fluieri apoi după vânt, el s-a dus,
la fel ca mândrele ziduri antice, fântâni îngropate-n nisip
și în piatră.
BMM
sâmbătă, 7 februarie 2015
Legenda uriașilor
Legenda uriașilor
Nu este vorba despre legenda chazarilor poposiți pe plaiurile carpatice, dunărene și panonice, după înfrângerea imperiului de pe Volga de către Bizanț și Rusia kieveană, în sec. X-XI d. Hr.
Se spune că în urmă cu zeci de milenii trăia o specie umană care avea ceva ce nu s-a mai repetat în istorie. Pe măsură ce omul înainta în vârstă, el creștea în înălțime cu circa 10 cm pe an, astfel că la 20 de ani avea doi metri, iar la 80 de ani avea deja opt metri înălțime. Bucuria acestor locuitori ai Pământului nu era prea mare, pentru că bolile senectuții erau cam aceleași ca și acum – articulații, inimă, etc. După un număr de ani, să spunem 30, oamenii mergeau tot mai greu și trebuiau să fie ajutați de cei tineri. La 80 de ani , omul nici nu se mai ridica din pat. Oricât ar fi muncit populația tânără, întreținerea bătrânilor devenea practic imposibilă. Inteligența bătrânilor nu era cu nimic afectată, dar umilința de a fi un balast pentru societate îi rodea amarnic. Un genetician, în paranteză fie spus, ne aflăm în altă etapă a civilizației umane, încă necercetată, anterioară,a propus inversarea evoluției prin scăderea înălțimii oamenilor odată cu vârsta, începând cam de la 20 de ani. Cu fiecare an înălțimea omului scădea cu un centimetru, astfel că la 80 de ani individul/individa avea 140 de cm. Nu era rău deloc. Dar, nu se știe de ce, generația vârstnicilor a devenit nervoasă. Fiind tot mai scunzi, erau îmbrânciți pe străzi, în autobuze, înjurați, uneori bătuți. Din acel moment, Consiliul Universal al Omului a decis să se ajungă la un compromis care se respectă și azi, cu unele excepții.
P. conf. BMM
vineri, 6 februarie 2015
Legenda cărăbușului
Legenda cărăbușului
Nici legendă, nici cărăbuș. Așa vreau eu. Se adunau bătrânii în centrul parcului. Vorbeau despre politică, dar politica nu se ocupa de ei, În fiecare an dispărea unul dintre bătrâni. Femeile erau îmbrăcate în alb, bărbații în negru de parcă se pregăteau pentru înmormântare. Vara mergeau în Spania, Italia sau la un sanatoriu de lângă oraș. Se cântăreau, își luau tensiunea. Mureau la început bărbații, apoi femeile. O singură pereche a rămas, el avea 141 de ani, ea 16. Bătrânul era îndrăgostit de fetișcană, se lăuda că este încă viril. Noi îl credeam. Noi? Care noi? Cărăbușul și povestașul. Fata scria versuri, cânta la harfă, avea cățel, alerga după el, era zână. Știind că va muri, totuși , înainte, bătrânul îi propuse fetei un schimb- el va deveni un adolescent de 16, iar ea o doamnă de 141 de ani. Desigur, toate bunurile treceau automat în contul doamnei. Nu se știe ce răspuns a dat fata. Cărăbușul așteaptă un semn din galaxii.
PS. Noaptea-n meandre e jar, îngerul meu rouge et noir.
Spui penetrare și te rușinezi?
De ce , dragă? Filosoful ar fi fericit
Conacul, lucanac. Cobai, iaboc. Salon, n-o las.
Deci intrăm. I-am făgăduit. O stea norocoasă.
Rad ce coron. Totem. E deja penetrat. Pasiuni.
Hanka. Ce dragoste veche. Cărțile alunecă pe tobogan.
Copilul a fost făcut în cabină. De obicei ne invităm la cină.
Evident, corpicer. Păstrați liniștea, linul și mamutul.
Mama mamutului este minutul. De douăsprezece ori pe noapte.
La mamare. Malicios. O melodie-i vocea lor. Va crește, Wroclav,
Vladislav. Ce soți și ce noroc. În ce mănăstire își va scrie romanul?
Fastuoasă-i fu nunta. Nu funta, bre. Nici frunza, fruntea.
Se urcară în ralucinuf și mai să cadă, turiștii erau obligați
Să stea cu capetele în jos. Fiecare are cincisprezece cizme.
Nilbul nu are legătură cu Nilul, decât telefonică.
Apoi s-a născut avionul, apoi Dumnezeu.
Dar pe Dumnezeu cine L-a făcut? El.
Nu știi cine-ce este El. Neutrul El. Ambisexul El-Ea.
Cuțitul râcâie pe gâtul victimei, ne aflăm pe la începutul
Unui secol al preistoriei. Dansă,ascultăm știri, cuțitul râcâie,
Port-cuțitul a studiat la Cambridge. Toții și netoții știu tot.
La târg se vând papagali, dar noi preferăm Larousse.
O zăpadă proaspătă cade la poli. Cineva a căscat ca un copac.
Lornionul se mută în dormitor. Ce oroare, o lacrimă cât un gulden.
Aiureli, există doar cărți. Colină, călină, castel, mlaștină.
Un om vedea în viitor, apoi numai în trecut, apoi nu a mai văzut nimic,
doar în sine. Se gândește la Cel de Sus, se iluminează.
Un cuțit râcâind pe mărul lui Adam. Secolul XXI d. Hr.
Megapoemul
Megapoemul
Oricare organ are sunetul lui
În concertul vieții, mai sus și mai șui,
Creierul strigă tăcut ca un corb,
Organul iubirii e surd și e orb,
Circulăm pe un drum fără borne, în jur,
Nu e câmp și nici mare, imperiul e sur,
Infinitul la care nu ne-adaptăm,
Unde-s munții și hăul? Ca nebunii cântăm.
Creațiunea-i tăcere ori numai păreri?
Există mai mult ce a fost până ieri.
Singur aprobi, singur renegi,
Nu e nimeni să-ți spună să râzi și să pleci.
Aventura așteaptă, Providența-i mister,
Tăcerea complotului reginei Esther.
Vinovați fără vină, mereu pedepsiți,
Culorile vidului, calicii căliți.
Tăcere nocturnă, final așteptat,
Prometeu și Sisif ne-au înșelat,
Răul are a mie de flori, de culori,
O misiune de ai, faci numai erori,
Comoara-i pierdută, semințe în vânt,
Ce a fost înainte de primul cuvânt?
Un ecou poate fi după orice eșec,
Generos e Neantul, aparent este sec.
Dar din imnuri se nasc și îndemnuri, impuls,
Calea Lactee nu e de muls,
Marionetă sau om, alege sau uiți,
Pe tine mizează vagabondul desculț,
Violența tăcerii, rătăcirea-n rostiri,
Monolog paralel cu splendide iubiri,
Un joc început și neterminat,
Unde ești sau ai fost? Ori nu te-ai iscat?
Uitat e potopul, pe ce dimensiuni
Ne readunăm pentru promisiuni?
Dialog ventriloc, verbul naște mereu,
Verbul este în toate, parcă e Dumnezeu,
Despuind adevărul nu găsim mai nimic,
Iubirile mor, se preumblă pe dric,
Elocvențe de tablă, un vacuum stătut,
Mai mult decât fapta, un cuvânt te-a durut,
Iar abisul își cheamă noul abis,
Catastrofă nu este, a fost doar un vis?
Și astfel parcurgem mereu acest drum
Fără borne, iubesc doar ce știu acum.
BMM
marți, 3 februarie 2015
M-am trezit
M-am trezit
M-am trezit într-o liniște absolută,
Aproape vâjâitoare,
părea că o cometă se apropia vertiginos de Pământ.
Un câine lătra în mine, un fel de mieunat de câine,
Ah, diavolii, toți diavolii scriu versuri,
Nu toți iau premii, nu toți sunt lăudați, dar scriu,
Este boala secolului. Scrieți și nu veți muri niciodată.
Este o parodie crepusculară. Este o prăbușire în mare.
Ne așezăm în cerc. Diavolii cresc. Am râs, nimeni
Nu A SCHIȚAT UN ZÂMBET, normal, eram singur.
Așa am venit pe Pământ, așa voi pleca. Afurisiții șambelani,
Îi știți, nu există cotlon fără șobolani. Veșnicia e scurtă, e lungă,
După materialul clientului, războinicul e într-o dungă.
Vrăbiile tac, la fel – visele. Bătăliile dorm în rafturi.
Mai zăresc Clitemnestre, Alise, cascade și salturi ,
Ce neguri, ce reguli, în ceruri totul e altfel,
De la un kilometru mai departe începe normalitatea.
Înapoi este doar infinitul, ne spune ghidul.
luni, 2 februarie 2015
Vânătorești
Vânătorești
_____________________
Viața și vârsta, dar după dar,
Unul prea dulce, altul amar,
Poți să oftezi unde vrei, autobuz,
Chiar și în munte, pe la Oituz,
Eu nu mai cred în depresie, dar
Fără se crezi în APOI, e-n zadar,
Cică era un om , la oraș
l-a dus un înger, ca pe făraș,
ajuns acolo, el fu călcat
de o mașină, era de furat,
i s-au luat picioarele, două,
nici numai unul și nici numai nouă,
s-a apucat de cerșit, cătinel,
a adunat, știe doar el,
dar l-a-ntrebat pe înger de ce
m-ai îndrumat greșit, mon aime?
Nu e nimic greșit, i-a răspuns
Îngerul și dispărut, a fost dus.
@@@@@@@@@@@@@@@@
O întâmplare am să vă spun,
Un individ fu lovit cu săpun,
Dar era piatră , în tâmplă lovit,
Omul pe loc s-a isprăvit.
Trece un tren de marfă, săpun
Care nemernicul de la Cantun,
Toate-s de piatră, din era de fier,
s-a înființat un minister
să cerceteze, cum și de ce,
ce e ciudat, în istorii nu e,
că a plouat și săpunul s-a dus,
au apărut Păduchenii de Sus,
dar ministerul există și azi,
tot ce-i mister devine un caz.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
Un învățat se plimba cam târziu,
Noaptea îl prinse un liliac viu,
Îi ciuguli din creier cam mult,
n-a mai rămas decât bila de lut.
Astfel în lumea liliecilor vii
A apărut un geniu cam gri.
A construit un imperiu pe sus,
Tot mai mulți înțelepți s-au cam dus.
Eu , de atunci, nu mai ies, nu mai știu
Unde-s liliecii, dar e pustiu.
BMM
Abonați-vă la:
Postări (Atom)