luni, 1 decembrie 2014

Mi-ai spus să nu-ți scriu

Mi-ai spus să nu-ți scriu
__________________________
De ieri m-am sinucis, a apărut și-n ziare,
Azi m-am apucat iar de scris, decizia ta zace
Într-un coș de gunoi, frumos împodobit,
Se spune, când o femeie zice nu, să înțelegi da,
Este o minciună, o femeie este mai sinceră decât diavolul,
Tu nu ai timp de iubit, tu te agiți, memento mori, draga mea,
Să ne oprim la monumentul poetului necunoscut,
Dintre ei, cel mai bun sunt eu, ah, coltura generala,
Generalul cult Kaphteala, orizont unde alergi?
La cabana din Bucegi, care este antică,
ne-am pupat în panică.
Mai qui est europeean? Vă spun eu, propriul alean.
Vitamina morții e mortamina cu mult B.
Câte nu ne-am fi vorbit, dar în mine ai ochit,
mi-ai ucis inspirațiunea, irunia mea lucinda.
BORIS MARIAN

Ce mult te-m iubit


Ce mult te-m iubit

 

Ce mult te-am iubit/ la timpul pasat,

mă doare gâtlejul/de când, spânzurat

de turnul lui Hoelderlin/m-am atârnat,

ce mult te-am iubit,/ smintit, smântânit.

Astfel Maiakovski se duse și el,/ Mare părea, era porumbel,

La fel și Esenin, la gât este rana,/Acolo e locul,  sufletul-hrana.

Rămâne în mine, /Ca în feline,/

Adânca durere,/ Aurifere,

Coșmaruri, aleargă/Ghepardul spre moarte,

Ce mult te-am iubit,/Tu nu avuși parte.

Alerg și sar gardul/În cimitir, sar pe morminte

Pe jurăminte, /Eterna băltoacă , viața de om,

Sunt șarpele care păzește-acel Pom,/Un deget prelung,

Excesul și somnul , /doar acvila știe  ce-i viața de-apoi.

Șarpele este un veșnic orgasm/ el poate fi și o boală , un spasm/

Poate – un șir de morți mai suspecte,/ poate – speranța în stângile drepte/

Nu te lăsa amăgit de un șarpe/ este viitorul, trecutul desparte/

Dau un regat pentru o voce/pădurea vorbește, stejarul –un bocet, /

Euridice și Beatrice/eu v-am iubit din adânci cicatrice/

Ești bolnav îmi spune Moartea, vecina/

mi-a pregătit groapa și motorina/recalcitrant și neiubit/

am fost în șotii de neprevenit/ ce culturale semne, ce sinca,

mony și sony se scaldă-n ironii,/ fecaliforme, cameleonic

oricare crede că grațiile, pronii, rețelele de spionaj literar

cu doinimic, cea cu părul mai rar și violet ca episcopii Romei,

ce mult te-am iubit,  fecioară a Sodomii/ să scrii cu inima?

Mușchi  doar și sânge, creierul este computerul –rânjet,

Mâna – un os pentru câinii viitorului,  numai talentul ,

Bunul poporului, numai iertarea  cunoaște iubire,

Piatră  vei fi în haos, neștire, zadarnic vorbești de lumină, de raze,

Prostia, minciuna  veghează, fandează,

Ce mult te-am iubit, dar uit mereu glasul

Care coboară,  destul, sună ceasul.

BORIS MARIAN

Am construit


Am construit

 

Am construit cu tine palatul de cleștar,

s-a sfărâmat la primul cutremur din Quatar,

mi-ai spus că e nevoie de secoli, zile, neant,

a doua zi neantul devine enervant.

Că ne-am iubit, se știe, ne urmăreau  șnapanii,

Era să-mi dau și viața și haina cu galoane,

Dar ai fugit în sânul familiei, umbrar,

s-a năruit poemul, palatul de cleștar,

m-ai șters de prin jurnale și cântece cu text,

iubirea este legea, deci dura lex sed lex.

BORIS  MARIAN

Elogiul nebuniei


Elogiul nebuniei

 

La început a fost normalitatea. Adică Haosul. Din normalitate nimic nu se naște. Creatorul este Nebunia însăși. Dimineața se scrie prima literă, eu respir prima literară. Eu nu trebuie să caut frumusețea, ea este de jur împrejur. O văd, ea este strâns lipită de corpul meu. Sorbim doi stropi de cafea. Sună telefonul. E vocea primei mele iubite. Este sărutul dintâi. Totul a intrat în muzeul de antichități. Ca și dansul. Facem un duș, uităm. Numai sexul nu se uită. La ușă sună cineva. Zice, tâlharul, aici este tâlharul. Deschid, îmi jefuiește tot și pleacă. De ce l-am lăsat? Era sincer.

BORIS MARIAN 

 

Unei prietene – traditora


Unei prietene – traditora

 

Îți mulțumesc, iubită, ești discretă,

Adică ești o cretă la puterea dis,

Între hiene, șerpi  și o dischetă,

Puteai de mult să pui să fiu ucis.

O, nu te mai iubesc de ani o mie,

Cunosc istoria lui Bergerac,

De ce te hărțuiesc  cu versuri tâmpe?

Pentru că-s orgolios, deși nu-s rac.

Tu spui că nu te-am cunoscut, tot hazul,

Nici trupul nu ți-l știu, la caracter

Ești trasă la șablon   cum este Eva,

Pe oră ai o mie de păreri.

Sunt minunat, sunt  rău, poate vulgar,

n-am nici talent, nici minte, sunt  un Nessos,

orice aș face, tu-ai ales de mult,

pot fi chiar Zeus, nu pot fi alesul.

Numele tău e pace, dar lucești

Precum e  luna martoră la crime,

Eu niciodată n-am spus sincer , te iubesc,

Pe mine mă trădează orice rime.

     

Gogolisme


Gogolisme

 

Am impresia că mă-nvârt într-un cerc,

Cercul se face tot mai mic,

Se face punct. Punctul sunt eu.

Un punct care scrie.  Nu-mi pasă de ce spun

Purtătoarele de lornion și pălărie,

Îmi plac pletele-n vânt,

Ochii deschiși ca ferestrele primăvara,

Nu mă interesez de caracterul cuiva,

Fiecare cu scheletul său, eu caut forma,

Frumusețea nu are caracter,

Este o linie formată din puncte.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

 

O sută de ani, un veac  ți-am trimis scrisori,

O sută de ani, un veac, au trecut cocori,

Tu erai Sfinxul din Bucegi, acolo am căzut personal în cap,

Tot frumoasă ești?  Tot mă renegi?

Nu te temi de nimic, doar de umbra ta  prelungă,

Ca  orice halungă din strungă,

Nu-mi pasă de rime, ritm, legi,

Am murit într-o iarnă, undeva, în Bucegi.

Se făceai că priveai la un corp decedat,

Iar eu renășteam din propriu-mi cvadrat.

BORIS MARIAN