Mi-ai spus să nu-ți scriu
__________________________
De ieri m-am sinucis, a apărut și-n ziare,
Azi m-am apucat iar de scris, decizia ta zace
Într-un coș de gunoi, frumos împodobit,
Se spune, când o femeie zice nu, să înțelegi da,
Este o minciună, o femeie este mai sinceră decât diavolul,
Tu nu ai timp de iubit, tu te agiți, memento mori, draga mea,
Să ne oprim la monumentul poetului necunoscut,
Dintre ei, cel mai bun sunt eu, ah, coltura generala,
Generalul cult Kaphteala, orizont unde alergi?
La cabana din Bucegi, care este antică,
ne-am pupat în panică.
Mai qui est europeean? Vă spun eu, propriul alean.
Vitamina morții e mortamina cu mult B.
Câte nu ne-am fi vorbit, dar în mine ai ochit,
mi-ai ucis inspirațiunea, irunia mea lucinda.
BORIS MARIAN
luni, 1 decembrie 2014
Ce mult te-m iubit
Ce mult te-m
iubit
Ce mult
te-am iubit/ la timpul pasat,
mă doare
gâtlejul/de când, spânzurat
de turnul
lui Hoelderlin/m-am atârnat,
ce mult te-am
iubit,/ smintit, smântânit.
Astfel Maiakovski
se duse și el,/ Mare părea, era porumbel,
La fel și Esenin,
la gât este rana,/Acolo e locul,
sufletul-hrana.
Rămâne în
mine, /Ca în feline,/
Adânca durere,/
Aurifere,
Coșmaruri,
aleargă/Ghepardul spre moarte,
Ce mult te-am
iubit,/Tu nu avuși parte.
Alerg și sar
gardul/În cimitir, sar pe morminte
Pe jurăminte,
/Eterna băltoacă , viața de om,
Sunt șarpele
care păzește-acel Pom,/Un deget prelung,
Excesul și
somnul , /doar acvila știe ce-i viața
de-apoi.
Șarpele este
un veșnic orgasm/ el poate fi și o boală , un spasm/
Poate – un șir
de morți mai suspecte,/ poate – speranța în stângile drepte/
Nu te lăsa
amăgit de un șarpe/ este viitorul, trecutul desparte/
Dau un regat
pentru o voce/pădurea vorbește, stejarul –un bocet, /
Euridice și
Beatrice/eu v-am iubit din adânci cicatrice/
Ești bolnav
îmi spune Moartea, vecina/
mi-a
pregătit groapa și motorina/recalcitrant și neiubit/
am fost în
șotii de neprevenit/ ce culturale semne, ce sinca,
mony și sony
se scaldă-n ironii,/ fecaliforme, cameleonic
oricare
crede că grațiile, pronii, rețelele de spionaj literar
cu doinimic,
cea cu părul mai rar și violet ca episcopii Romei,
ce mult
te-am iubit, fecioară a Sodomii/ să
scrii cu inima?
Mușchi doar și sânge, creierul este computerul –rânjet,
Mâna – un os
pentru câinii viitorului, numai talentul
,
Bunul
poporului, numai iertarea cunoaște
iubire,
Piatră vei fi în haos, neștire, zadarnic vorbești de
lumină, de raze,
Prostia, minciuna
veghează, fandează,
Ce mult
te-am iubit, dar uit mereu glasul
Care coboară, destul, sună ceasul.
BORIS MARIAN
Am construit
Am construit
Am construit
cu tine palatul de cleștar,
s-a sfărâmat
la primul cutremur din Quatar,
mi-ai spus
că e nevoie de secoli, zile, neant,
a doua zi
neantul devine enervant.
Că ne-am
iubit, se știe, ne urmăreau șnapanii,
Era să-mi
dau și viața și haina cu galoane,
Dar ai fugit
în sânul familiei, umbrar,
s-a năruit
poemul, palatul de cleștar,
m-ai șters
de prin jurnale și cântece cu text,
iubirea este
legea, deci dura lex sed lex.
BORIS MARIAN
Elogiul nebuniei
Elogiul
nebuniei
La început a fost normalitatea. Adică Haosul. Din normalitate
nimic nu se naște. Creatorul este Nebunia însăși. Dimineața se scrie prima
literă, eu respir prima literară. Eu nu trebuie să caut frumusețea, ea este de
jur împrejur. O văd, ea este strâns lipită de corpul meu. Sorbim doi stropi de
cafea. Sună telefonul. E vocea primei mele iubite. Este sărutul dintâi. Totul a
intrat în muzeul de antichități. Ca și dansul. Facem un duș, uităm. Numai sexul
nu se uită. La ușă sună cineva. Zice, tâlharul, aici este tâlharul. Deschid,
îmi jefuiește tot și pleacă. De ce l-am lăsat? Era sincer.
BORIS MARIAN
Unei prietene – traditora
Unei
prietene – traditora
Îți
mulțumesc, iubită, ești discretă,
Adică ești o
cretă la puterea dis,
Între hiene,
șerpi și o dischetă,
Puteai de
mult să pui să fiu ucis.
O, nu te mai
iubesc de ani o mie,
Cunosc
istoria lui Bergerac,
De ce te
hărțuiesc cu versuri tâmpe?
Pentru că-s
orgolios, deși nu-s rac.
Tu spui că
nu te-am cunoscut, tot hazul,
Nici trupul
nu ți-l știu, la caracter
Ești trasă
la șablon cum este Eva,
Pe oră ai o
mie de păreri.
Sunt
minunat, sunt rău, poate vulgar,
n-am nici
talent, nici minte, sunt un Nessos,
orice aș
face, tu-ai ales de mult,
pot fi chiar
Zeus, nu pot fi alesul.
Numele tău e
pace, dar lucești
Precum
e luna martoră la crime,
Eu niciodată
n-am spus sincer , te iubesc,
Pe mine mă
trădează orice rime.
Gogolisme
Gogolisme
Am impresia
că mă-nvârt într-un cerc,
Cercul se
face tot mai mic,
Se face
punct. Punctul sunt eu.
Un punct
care scrie. Nu-mi pasă de ce spun
Purtătoarele
de lornion și pălărie,
Îmi plac
pletele-n vânt,
Ochii
deschiși ca ferestrele primăvara,
Nu mă
interesez de caracterul cuiva,
Fiecare cu
scheletul său, eu caut forma,
Frumusețea
nu are caracter,
Este o linie
formată din puncte.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
O sută de
ani, un veac ți-am trimis scrisori,
O sută de
ani, un veac, au trecut cocori,
Tu erai
Sfinxul din Bucegi, acolo am căzut personal în cap,
Tot frumoasă
ești? Tot mă renegi?
Nu te temi
de nimic, doar de umbra ta prelungă,
Ca orice halungă din strungă,
Nu-mi pasă
de rime, ritm, legi,
Am murit
într-o iarnă, undeva, în Bucegi.
Se făceai că
priveai la un corp decedat,
Iar eu
renășteam din propriu-mi cvadrat.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)