marți, 11 noiembrie 2014

Morală


Morală

 

Viața noastră e poluată

De surogate, dulci complimente,

Urări de bine, ură ascunsă

Sub ingrediente, otrăvuri lente.

Cum să găsesc izvorul rece,

Curat cristal, iubire rară,

Apa cea vie, eternă, pură,

Cum ne-nșelăm, a câta oară?

Astfel petrecem un veac, războaie,

Batjocoriri fără de număr,

De mi se pare că omul este

Pentru diavol o biată sculă.

Atunci mă-ntorc în bibliotecă,

Pinacoteci, conservatoriu,

Amărăciunea mi se topește,

Privesc spre larg, de pe promontoriu.

 

BORIS MARIAN    

 

 

 

joi, 6 noiembrie 2014

Îmi vorbești ca o soție plictisită de partener. Nu este vina ta. Astfel erai și în urmă cu un an, astfel ai fost, de fapt mereu. Eu bat câmpii cu khazarii, cu Dostoievski- Nopți albe, iar aici se fierbe altă ciorbă. De fapt, cine știe, poate că tu ai făcut jocul Dorinei , al lui A. Grau? Dorina îmi spunea la început „regele meu”, iar în scrisoarea ticluită împreună cu Jago-A. Grau mi se adresa cu „nu vezi domnule cât ești de neinteresant?”. În Balcani țigănia, trecerea de la săru-mâna la un pumni în ochi se face cu ușurință, Mateiu Caragiale a surprins fenomenul. De aceea sunt eu adesea misantrop, nu misogin. Femeia este o creație minunată, dar răul este omenesc și necurat. Mi-ai spus vorbe mincinoase că „aș fi minunat”, „sensibil”, etc .Nu este treaba mea cum îți petreci timpul, dar a învăța limbi netrebuincioase mi se pare pierdere de timp și nu antrenarea neuronilor care oricum mor exponențial. Mai degrabă ai studia Biblia( Vechiul și Noul Testament) cp doar le-ai citit, nu le-ai cercetat defel, sau Coranul, Tao Tse King, budhismul, să nu-mi spui că le-ai citit că mă faci să râd, astea sunt cărți pentru zece vieți de studiu. Ești superficială, plină de eul tău minunat, de inteligența ta plină de goluri, nu te jignesc, în fața mea se află o ființă comună, asemeni  tuturor la umblet și la port, vorba Eminescului. M-ai dezamăgit mult și oarecum dureros. Desigur, eu am inventat ceva ce nu există. Era o plăcere să-ți scriu. Ceața s-a ridicat, au rămas ramuri goale și ude de copaci  fără muguri, fără păsări, fără nimic. Ex nihilo nihil. Tu nu pierzi nimic. La bună vedre, citire, deși scrisul tău nu mă entuziasmează, poți spune același lucru despre mine, nici nu mă supăr. Noi nu am inventat poezia, ea ne inventează. Iar tu, sincer, nu știu cui te adresezi, .Această iubire la modul general, lumina albă, norii, vântul, luna, trucuri simple, nu vibrezi decât la suprafață. Poți avea și succes, dar efemer. Ți-am recoma ndat s-o citești pe Mălăncioiu, chiar și pe Isanos. Tu ești o fată voinică, plină de viață , cu o familie fericită, ce-ți mai trebuie? Înainte poeții mureau de tineri,  nici eu nu am murit. Nu este un merit. Dar există o suferință existențială. Tu simți? Cum să simți când alergi de la concert la cursuri, la Internet, la o serbare în familie, etc? O viață burgheză nu naște opere. La revedere. De o f

miercuri, 5 noiembrie 2014

Cum crește iarba


Cum crește iarba

 

Cum crește iarba, cum crește barba,

Cum cresc razele, dar oazele?

Luna vorbește, amantă sudică,

Voluptuoasă, aproape lubrică,

Norii dezvăluie și învăluie

Forme rotunde m-apasă, stăruie.

Inima nu doarme niciodată,

Ea stă de veghe  vie și moartă,

Ea este poate chiar o biserică,

Ispite sunt rugile, vei fi sărutată,

Dar nu se știe unde se merită,

Dincolo umblă zânele goale,

Dincolo sunt pasiunile oarbe,

Dincolo-mi iese diavolu-n cale,

Nu se întâmplă aproape nimica,

O poezie, ca o ciuvică,

Poate-o iubire interzisă,

Dusă-n pădure și ucisă.

 

BORIS MARIAN  

 

marți, 4 noiembrie 2014

Minciuna


Minciuna

 

Adevărul  este ca diamantul, dur și transparent,

 poate tăia orice, numai legăturile dragoste – niciodată,

sora vitregă a adevărului este minciuna, ea are milioane de fețe.

Are milioane de nume, unele par cinstite. Alina. Bulina. Călina.

Dulina. Eulalia. Frusina. Guylia. Hienina. Irina. Julimea.

Kala. Lucinda. Malina. Nulina. Oina. Prunina. Rutina.

Simina. Tetina. Uricina. Vanina. Xanina. Yigiena. Zurlina.

Ea spune – te înțeleg. Ea spune – tu ești frumos.

Ea spune – sunt mândră, nu mă tem de nimic.

Ea spune – dragule, niciodată , dragul meu.  

Ea spune – mai du-te dracului, atunci ea vorbește adevărul.

BORIS MARIAN   

duminică, 2 noiembrie 2014

Indulgenzia


Indulgenzia

 

Când pierdem  inocenzia și decenza,

Va trebui să mergem la Florenza,

Se nu uităm în timp și anotimp,

O vizită nu strică în Olimp.

Ne este trupul împărțit în continente,

Ici o durere, moarte iminentă,

Pe undeva o greață fără grații,

Se nasc copii la intervale- spații.

Căminul are-un înger păzitoriu,

Noi nu vom trece, cred, de Purgatoriu,

Din fabulă în viață și-napoi,

Pe stradă mor eroi după eroi.

Da capo sin al fine, dacă vrei,

Oh, thank you very much, ok.

BORIS MARIAN  

 

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Halloween


Halloween

 

Lumea, un cuib de viespi? Miresme- miresmi.

Păreri au  bărbierii la sărbătoarea berii.

Spun , draga mea, vin acas”, plusez, nu spun pas,

Ah, iguana maschează, e trează,

Cât îmi dai să te-mpușc?  Joacă de puști.

Cauți o dumbravă? De fel. S-a spânzurat Ghiocel.

De sunt drogat, mă scuzați. Rața e-n laț.

S-au întâlnit cap rotund cu cap pătrat pe prund.

Faci pentru furt terapii, pentru omor ce mai știi?

Tu ești timid, el e med, vineri avem un ied.

Tâlbic, Tureatcă et Co. vin de la UNESCO.

Bunul George Motore îl imită pe Gore,

Iar De Chirico, burtico, ne-a spus un banc cu Lyrico.

Ce minotaur, Magritte? Unde-ai pitit-o?

Timpul – un râu fără țărm. Te sfărm.

BORIS MARIAN   

    

Visătorii – spioni în pardesiuri


Afară este urât, în casă este la fel, pe cer se plimbă un rât de neiubire- purcel. Se promovează proști în funcție de zodiac, ei nu-s vinovați, foștii-foști ei între ei se plac. Iubirea doarme în rai, raiul e foarte înalt, astfel că eu scăpai pe poarta iadului cald, aici mă simt bine, ai mei, diavolii vin jucăuși, seamănă cu Grivei, fără să știe, sedus, Grivei este sufletul meu, dar unde e Dumnezeu ?
Visătorii din Helem trec pe sub poduri, oraș fericit de candori, ce este un om fără vise, întreabă domn profesor, ziua mai plouă, se-ntâmplă, cu înțelepți, cum se știe, noaptea doar răii se-nfruptă din propria ticăloșie, râsul e bun , zice râsul, plânsul e bun uneori, să facem două lăcașuri, zice domn profesor, dar lumea e prea complicată, greu să desparți bun de rău, toți ne spălăm de păcate, ne iartă pe toți Dumnezeu, tristă, amară e viața, măcar ascultăm povestiri, despre Golemul din Praga, despre regele Lear, de râs se poate muri, la fel ca de boală, de foame, dar cine ar spune că au prostanii propriile drame? Luna pe cer strălucea, butoiul o prinde în chingi, eu două lecții voi da, prima începe aici – mai fericit este cel care iubește, eu știu, cel iubit nu va fi nici mulțumit, grijuliu, pe mine herozii mă fac ba mult prea prost, bătăuș, eu herozilor „pac!” le spun râzând de sub duș, deci ne iubim , iubitzel, asta contează, îți spun, decât cuminte și laș, mai bine puțin mai nebun, trece viața, dar cum să-ți spun, drag ardei iute cum ciușca la gust pare de foc. Suntem trei, eu, viața și tu, altă treime nu știu, poate murind voi afla că iadul este cam blue. Cine-i mereu înțelept? Cine mereu este drept? Învață să înțelegi ce spune elevul. Să dregi orice greșală e greu, greșește și Dumnezeu. Nu știu să fac compromisuri, mă preocupă doar visul Tristețea scaunelor scoase pe trotuar, a lupanarelor uitate în alt secol, dar undeva amanții retrăiesc clipele de regăsire. De ce să ne întristăm, frații mei, haiducii mei nefericiți? Eu alerg pe mârțoaga tristeții, o las la poarta raiului, intru fericit sub lampioanele păcătoșilor îngeri, femei frumoase mă înconjoară. Esti pervers , spune o hârcă, piei, hârcă, piei, viața mea este ca un cristal de nesdruncinat din strânsoarea fericirii.Copiii au desenat în lagărul de la Terezin, au putut desena, un fel de a glumi cu moartea, cum numai copiii pot glumi, desenele lor au rămas caraghioase, strâmbe, glume triste, iar micii lor autori plutesc pe cer, nori albi, zâmbesc ștrengărește, dar pe pământ nu vor mai reveni, probabil, niciodată….Ca nunțile ăn vreme de război, cuvintele, frumoase adăposturi, îmi amintesc de cavalerul scoțian Rob Roy, o, cavaleri, o, nunți, copiii noștri. Femeile plecară la război, bărbații. se ascund prin cârciumi, tu, cavaler scoțian, Rob Roy, ce vremuri de trădare, amari sâmburi. Gingașă-i ura, aspră este viața, între iubiri, turniruri și pariuri, când vom muri eroic, vor cânta toți îngerii spioni în pardesiuri…
: Boris Marian Mehr