sâmbătă, 16 august 2014
Sontag
________________________________________
________________________________________
[
Susan Sontag o mare scriitoare americană- 10 ANI DE LA ÎNCETAREA DIN VIAȚĂ
Susan Sontag născută Susan Rosenblatt (n. 16 ianuarie 1933, New York - d. 29 decembrie 2004, New York) a fost prozatoare, critic literar, scenarist,filosof, intelectual de prestigiu. Cartea care a consacrat-o este Împotriva interpretării, o pledoarie pentru relativismul filosofic din epoca postmodernismului. A studiat la University of California (Berkeley). apoi la University of Chicago. apoi la Harvard College, unde obține licența în engleză (1954) și filosofie (1955). Timp de un an e bursieră și predă filosofia la același colegiu. În 1957 obține o bursă de studii la St. Anne's College (Oxford), apoi la Paris. În 1963 publică primul roman: The Benejactor. În 1965 este bursieră a Fundației Rockfeller.Apare volumul de eseuri „Against Interpretation”. Tipărește al doilea roman: Death Kit. Calatoreste la Hanoi si publica Trip to Hanoi, volum care cuprinde impresii de călătorie în Vietnam. Scrie scenariul filmului Duet for Cannlbals. Face parte din juriul festivalurilor cinematografice de la New York și Veneția. Realizează al doilea film: Brother Cari.Termina Promised Land, un documentar despre Israel. Eseul On Photography câștigă The National Book Critics Oircle Award. Publică , în urma unei experiențe personale traumatizante„ Boala ca metaforă", apoi eseuri în volumul Under the Sign of Saturn. Realizează al patrulea film: Unguided Tour.Opere traduse in românește sunt „Împotriva interpretarii”, traducere de Mircea Ivănescu, Bucuresti, Ed. Univers, 2000 ,Boala ca metafora, SIDA si metaforele ei, traducere de Aurel Sasu, Cluj, Ed. Dacia, 1995, „În America„-Colectia ADEVARUL.- 2007.Creația Susanei Sontag este cu totul remarcabilă prin îmbinarea unui modernism care include absurdul, a și pus în scenă o piesă a lui Beckett, Așteptându-l pe Godot,respectul pentru tradițiile democratice, a criticat vehement politica propriei țări în Asia, în Balcani, ca și o înțelepciune care s-a concretizat în eseuri pline de miez , în romane de înaltă calitate artistică. Romanul `În America` trateaz[ problema imigranților veniți din Polonia, din alte țări est-europene. America este, cum a fost de la început țara tuturor posibilităților, dar și unui nou tip de relații. Un conglomerat de personaje de diverse credințe, cu diverse tradiții, nivele culturale, pregătire, caractere. Ca o bună cunoscătoare a psihanalizei lui Freud, Susan Sontag își sudiază personajele, cu ticurile, nevrozele lor. Dumnezeu este și el actor, spune un personaj. Romanul este ultimul din cariera autoarei, care avea deja o carieră de scenarist, de critic de film și de teatru. Lumea teatrului domină în cadrul narațiunii. Intervine și un fals jurnal. Cartea este scrisă pe mai multe planuri, deși personajele principale se păstrează, relațiile sunt în permanentă schimbare. Fascinant, romanul se citește dintr-o suflare.
Insuficient cunoscută la noi, Susan Sontag merită o mai mare atenție din partea iubitorilor de frumos și înțelepciune. Cit[m c\tega g\nduri ale Sudsanei Sontag -
Minciuna este un mijloc elementar de autoapărare.
Perversitatea este muza literaturii moderne.
Sănătatea psihică e o minciună confortabilă.
Nu există nimic mai murdar potenţial decât un război ascuns.
Singurele răspunsuri interesante sunt acelea care distrug întrebările.
Nu vroiam ca visele mele să-mi interpreteze viaţa, ci ca viaţa mea să-mi interpreteze visele.
SIDA îi face pe oameni să se gândească la sex ca având, probabil, cea mai îngrozitoare consecinţă - sinuciderea. Sau crima.
Cel mai frumos lucru într-un bărbat viril este un element feminin; cel mai frumos lucru într-o femeie feminină, este un element masculin.
Aparatul de fotografiat ne transformă pe fiecare dintre noi intr-un turist în realităţile altor oameni, şi poate chiar şi în propria noastră realitate.
Trecutul în sine, în vreme ce schimbările istorice sunt tot mai alerte, a devenit unul dintre subiectele cele mai suprarealiste- aceea de a crea posibilitatea de a vedea o nouă frumuseţe în ceva ce dispare.
BMM
________________________________________
vineri, 15 august 2014
Diavolul
Diavolul
Criminalul a fost depus într-o cușcă de sticlă,ca să poată vedea și să fie văzut chiar mâncând ori făcându-și nevoile. Era acuzat de uciderea a 1200 de bărbaţi, femei și copii. Folosise toate mijloacele -cuţit,topor,frânghie,otravă,glonţ, ș.a. Nu avea nicio remușcare, spunea că primise ordin de la Diavol.„Dar dumneata nu poţi gândi fără a primi ordine ?”, a fost întrebarea cheie a acuzării.„Nu” a spus scurt inculpatul. „Deci noi ar trebui să-l
judecăm pe Diavol”, „Pe el, pe el”, a strigat bucuros criminalul. „ Cum dovedești că ai discutat cu Diavolul?”. „ E aici, în sală, voi sunteţi Diavolul” fu răspunsul. Rumoare în sală. ”Liniște, altfel vă evacuez!”, a intervenit judecătorul, răsfoind jurnalul acestui individ ciudat. Pe fiecare pagină era
descrisă în amănunt câte o crimă. Literele aveau înflorituri gotice. Omul purta ochelari cu ramă neagră,avea ochi mici și pătrunzători,păr negru,părea cam de 60 de ani, dar putea fi mai tânăr. Deodată se auzi un strigăt isteric – „ Îl vreau de bărbat/>
pe acest om”, declara cu voce spartă o femeie cam zburlită și violent vopsită. „ După lege trebuie să-l eliberaţi”. S-au auzit comentarii – „ Nu ţi-e teamă? Dar care lege spune să fie eliberat? ”.„Legea strămoșească”, bubui femeia cu voce de
marinar. Pe ușă se strecură un pitic cu pălărie neagră,
și pantofi enormi pentru statura sa. „ Eu sunt Diavolul, mă scuzaţi”, șopti prichindelul. „Vino mai aproape”, ceru judecătorul.„ Ai acte?”.”„Am”.„ Ce vârstă ai, cu ce te ocupi?”.„
8000 de ani, mă ocup cu orice, doriţi un bilet în iad?”, întrebă mieros saltimbancul. Cineva îl recunoscuse – era clovnul de la circul care tocmai poposise în oraș. Criminalul se holba la el și nu pricepea mare lucru. Apoi interveni – ” E un hoţ,minte, mi-a
furat ieri ceasul de buzunar”. „ Nu ţi-e rușine, păcătosule, nu am vorbit noi zilnic la telefon? Nu ţi-am spus eu mereu ce să faci?”, se
supără piticul. Sala era înmărmurită. Se auzea doar
o picătură ce cădea de pe o ramură pe pervazul ferestrei.Judecătorul făcu infarct. Femeia îl luă pe condamnat sub ochii jandarmilor și-l duse acasă,unde făcu o nuntă ca în povești. De atunci,în oraș nu se mai auzi de nicio crimă. Asta este puterea dragostei.
Boris Marian
Vizualizări: 2
Promovează
.
Partajare Twitter
< Postarea precedentă
..
Adaugă un comentariu
Diavolul
Criminalul a fost depus într-o cușcă de sticlă,ca să poată vedea și să fie văzut chiar mâncând ori făcându-și nevoile. Era acuzat de uciderea a 1200 de bărbaţi, femei și copii. Folosise toate mijloacele -cuţit,topor,frânghie,otravă,glonţ, ș.a. Nu avea nicio remușcare, spunea că primise ordin de la Diavol.„Dar dumneata nu poţi gândi fără a primi ordine ?”, a fost întrebarea cheie a acuzării.„Nu” a spus scurt inculpatul. „Deci noi ar trebui să-l
judecăm pe Diavol”, „Pe el, pe el”, a strigat bucuros criminalul. „ Cum dovedești că ai discutat cu Diavolul?”. „ E aici, în sală, voi sunteţi Diavolul” fu răspunsul. Rumoare în sală. ”Liniște, altfel vă evacuez!”, a intervenit judecătorul, răsfoind jurnalul acestui individ ciudat. Pe fiecare pagină era
descrisă în amănunt câte o crimă. Literele aveau înflorituri gotice. Omul purta ochelari cu ramă neagră,avea ochi mici și pătrunzători,păr negru,părea cam de 60 de ani, dar putea fi mai tânăr. Deodată se auzi un strigăt isteric – „ Îl vreau de bărbat/>
pe acest om”, declara cu voce spartă o femeie cam zburlită și violent vopsită. „ După lege trebuie să-l eliberaţi”. S-au auzit comentarii – „ Nu ţi-e teamă? Dar care lege spune să fie eliberat? ”.„Legea strămoșească”, bubui femeia cu voce de
marinar. Pe ușă se strecură un pitic cu pălărie neagră,
și pantofi enormi pentru statura sa. „ Eu sunt Diavolul, mă scuzaţi”, șopti prichindelul. „Vino mai aproape”, ceru judecătorul.„ Ai acte?”.”„Am”.„ Ce vârstă ai, cu ce te ocupi?”.„
8000 de ani, mă ocup cu orice, doriţi un bilet în iad?”, întrebă mieros saltimbancul. Cineva îl recunoscuse – era clovnul de la circul care tocmai poposise în oraș. Criminalul se holba la el și nu pricepea mare lucru. Apoi interveni – ” E un hoţ,minte, mi-a
furat ieri ceasul de buzunar”. „ Nu ţi-e rușine, păcătosule, nu am vorbit noi zilnic la telefon? Nu ţi-am spus eu mereu ce să faci?”, se
supără piticul. Sala era înmărmurită. Se auzea doar
o picătură ce cădea de pe o ramură pe pervazul ferestrei.Judecătorul făcu infarct. Femeia îl luă pe condamnat sub ochii jandarmilor și-l duse acasă,unde făcu o nuntă ca în povești. De atunci,în oraș nu se mai auzi de nicio crimă. Asta este puterea dragostei.
Boris Marian
Vizualizări: 2
Promovează
.
Partajare Twitter
< Postarea precedentă
..
Adaugă un comentariu
Antagonice
Antagonice
Cioplesc cuvintele în ape curgătoare,
Se pierd tăceri asurzitoare,
Ideile ca iezii mor de sărbători,
O lacrimă să-mi dărui, Mirador.
Virgine trec, în urmă cavaleri,
În pulbere se nasc puberi,
Sunt legendarii noștri străbunici,
Ce-mi pasă mie de călăi pitici?
Au o mustață sus și una jos,
Au creier jos și-n craniu sos,
Sunt holograme, umbre de copaci,
Din cauza lor n-ai timp să taci.
Desfac petala florii fără vini,
Ce-mi pasă dacă-n Rai e și venin?
Un ocean fără rechini
E mort și pentru albastrul cristalin.
Știau și anticii, nu-i bine fără rău,
Fu…l dracii fără Dumnezeu.
Singurătate, tu ești obiectul studiului meu,
Cu tine L-am găsit pe Dumnezeu,
Într-o noapte am visat că am ucis un om,
Dimineața, în curte, murise un pom,
Dar m-am dus la poliție să întreb ce și cum,
În noaptea aceea murise-un nebun,
mi-au spus, tu ești acela, viu sau mort,
nu mai știam, kein einziges Wort.
BORIS MARIAN
miercuri, 13 august 2014
Într-o noapte
Într-o noapte
Într-o noapte m-am trezit absolut singur,
Fără amintiri, fără cuvinte, am gemut,
mi-a răspuns un câine la mari depărtări.
Am iubit eu, oare? Am avut prieteni, oare?
M-am născut singur, unde sunt părinții mei?
Unde mă aflu? În jurul meu numai cărți.
Suflete moarte. Nu se poate trăi doar din cărți.
Am început să caut pe întuneric. Am dat tot de mine.
Oare, voi n-ați avut astfel de nopți?
De ce tăceți? De ce trebuie să murim de atâtea ori
Ca să recunoaștem simplu – da avem nevoie de dragoste?
Dimineața totul era ok. Sau părea ok.
Cât invidiez nebunii cu lumile lor imaginare.
BORIS MARIAN
marți, 12 august 2014
Misterioșii hazari
Misterioșii hazari
Abia înaintez, un pas, doi, un elefant de puf,
Viața e lentă cu inexistenții,
Luna nici nu există. O rochie ce nu rezistă.
Fotografiile din creier s-au șters.
În dantele răposatei, șoriceii au adormit fericiți.
Cuțitele de argint așteaptă în scrin mâini puternice.
Orice întrebare miroase a mosc și a liliac.
Opera privighetorii nu a fost tipărită.
Copile, tu nu ești veșnic, dar ocolești întrebarea.
Plânsul este muzical și matematic.
Oricare drum se va termina într-o prăpastie plină cu flori.
Destul ne-ai jignit, mătușă moarte, e timpul să pleci .
Când toți plâng, cine mai este sincer?
Hai , îmi spuse fata de la intrare,
Fugim în desiș, va trebui să te sărut.
Așa mi-a porunci Stăpânul.
Despre hazari , nimic.
BORIS MARIAN
luni, 11 august 2014
Firea lucurilor- 2
Firea, fierea, nu te juca tu cu mierea,
Uneori, un bour adoarme în nouri,
Mașina de scris a ucis,
Basmele și orgasmele,
Palide degete, Satana vede,
La Roșiorii de Vede,
șapte purici pe-un picior,
dar picioru-i carnivor.
Balaur cu ochi de aur,
n-a făcut rău,
raiul nu este al său.
Tu în rai de te duceai,
Rai în urmă , zic, lăsai.
BMM
Firea lucrurilor
Firea lucrurilor
Firea și fierea lucrurilor,
Uneori ele adorm,
Nici capul nu le doare,
Basmele umblă bezmetice,
Palide-s vintrele, ca la morgă,
Nu mai ochii, nefericite oglinzi
Lăsați balaurii să facă dragoste,
Doar pătrunjelu-i de vină.
Toacă bine vorbele, să nu-și sfarme cititorul creierii,
Fii o iscoadă modestă a florilor,
Viitorul lor e incert,
Ele sunt oarbe,
Era o vreme când nu mă temeam de nimic,
Acum nimicul se teme de mine,
Numai soarele știe să scoată lumina adâncurilor,
Rege sau cerșetori, egali în fața apusului.
Toamna cu frunze alungate din pomi,
Ca electronii căzuți din atomi,
Nu știm nimic, strălucirea lipsește,
Vin profesorii, îi numeri pe dește,
O hologramă pentru un cal,
Dincolo sare pacientul Baal,
Totul ne pare prea încâlcit,
Palide vorbe a la Democrit,
Hai să lăsăm lumii ăsteia trupul
și să urcăm fără temeri și scrupul,
trecem de nori, de lumină, de legi,
eu te aud ce-mi spui, mă-nțelegi?
Din oglindă cade ciobul de lumină,
Căile lactee se nasc din rugină,
Soră e rugina cu o venă cavă,
Sângele ei curge – o fierbinte lavă,
țurțurii îngheață după lacrimi multe,
nimeni nu aude amintiri tăcute.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)