marți, 4 martie 2014

Pustnicul Vasile


Pustnicul Vasile

P.1

Îndreaptă-ți  călcâiele-nainte,

pornește  îndărăt către cuvinte,

către părinți, străbuni și strămulțimoși,

ca să revii cocoș.

Cocorii zboară, unu-n frunte,

El va muri lângă un munte,

Un altul  îi ia locul, mai dibaci,

Revino,  vagabond- scripaci.

Eliberat de ură, desfătări,

Vasile-pustnic sapă scări și scări,

Într-o despicătură luminoasă

Se va simți un prunc ajuns acasă.

Va spune, lumea nu-i de mine,

Iar marea îl va plânge  cu suspine,

Iar undeva iubita veșnic trează,

Zadarnic mai așteaptă, mai pariază,

Ba pune suta, mia de țechini,

Iar el era de mult în înălțimi,

El n-a iubit, copii n-avea defel,

Copil rămas, de-un secol bătrânel.

P2.

Cum risipit este tezaurul luminii,

Ca aurul din buzunar-unui bețiv,

Albastră este seara , prea albastră,

Făcurăm bidivoiul șef de trib.

Mereu revii, melancolie moale,

Iar fericirea scade ca un mal,  

În patru puncte cardinale pleacă țara,

A ars și  zooparcul  național.

De umilință greu urcă pălmașul,

Durerea se transformă-n geamăt surd,

Privește cum amurgul cade-n comă,

Iar spiridușii zburdă-n burg.

Un muribund se tânguie-n cămară

Ori face dragoste cu moartea sa amară.

P.3

 

Cum sta Vasile-mpietrit de trei veacuri,

Păzind castelul plasat între lacuri,

Vopsele și multe, frumoase-accesorii,

Vasile era ca zburătorii.

Aici și acolo, speria fete noaptea,

Vasile, Vasile, ca-n clasa a șaptea.

Aude Vasile ploaia  cum udă

Acoperișul de izumrudă,

E singur Vasile, îl duce un gând

La locuința sa de flămând,

Adică din Flămânzi,  mare sat,

Vasile  fu șef și portar la Palat,

Iubita îi cântă acum , lângă groapă,

El doarme, el speră că încă mai scapă,

Că sfânt el se crede și este și-a fost,

Vasile e omul ce doarme în post.

BORIS MARIAN

 

luni, 3 martie 2014

Necopt


Necopt

P  ONE

Prin geamul mat al ochiului indiferent,

Străbate raza – foc violet, priviți încătușații,

Pat și Patachon, cum cresc în propria întâmpinare,

Test,  dar perpendiculare par aceste destine

După multele lupte intestine,

Ah, strigă nebunul, ah,

mi-l dați pe Jochann și Sebastian Bach,

cum zbor peste păduri și poduri,

peste  fluvii de  hematii, precum heruvii,

prostoglandine, zice, bine, bine,

gardianul Radu Bradu din cămine,

plecăm cu circul chiar la noapte, jimătate,

mi-a spus iubita, avea copii șapte,

cu mine opt, așa sunt numai opt,

că eu eram imberb și mai necopt.

P.Two

 

nui bolnav i s-a propus castrarea și el, prea mândru,

a murit, dar a păstrat comoara

și astăzi piatru lui, în cimitir

stă  dreaptă și miroase a ghimber.

Îndură-se cerul și pământul,

De bietul om, l-ascultă poate vântul,

Un drum sălbatic a fost viața lui,

Venind la București din Covurlui

Ori poate din Comarnic, că amarnic

i-afost și traiul, iar iubirile trecură

precum petalele căzute, de răsură

un fruct amar și-aducător de moarte

hrănește  mintea omului cu carte.

BORIS MARIAN

Piratul Stancagri


Piratul Stancagri

 

Rar sau niciodată nu am întâlnit un personaj mai exotic și exoftalmic  precum  Stanca gri. Pe când era mic  el își turna părinții la Secu, apoi omora câte o găină  pentru răsumpărare sau iertarea greșelilor. Cânda crescut s-a apucat să picteze, dar obsesia pentru stânci gri în soare  i-a distrus cariera, dascălii săi spunându-i să se apuce de poezie.  A scrids tot ce a putut,în afară de proză. Acolo era Tufăgri. I se spunea și Tuches, cuvânt turcesc, înseamnă partea dorsală a mamiferelor. S-a înhăitătat cu diverse lupoaie ce ocazie, Dida Cuțitaru, Alina Apalina, Doda Doinimic, a umblat prin codrul Vlăsiei, se mai abptea pe la Florenza să respire aerul din Galeria Uffizzi.A reușit să primească Ordinul celui Mai Slab Autor din secolele XX și XXI, cu volume vândute  în tiraj de 1-2 exemplare, a creat grupe de puradei-purcei, cu ei mergea la păscut melci și șopârle, a fost înghițit de Moby Dick,. care l-a regurgitat. Fiind neplăcut la gust. Acum stă și cugetă, ce o mai face prietenul lui cel mnai bun, cel cxare îl amenința cândva cu scopirea totală sau parțială?  Când se uită, o pasăre îi ciugulise toată bărbăția.Îmcepu să țipe cu voce de soprană – „Ajutou! Ajutou!”. Un țăran milos i-a adus oău de prepeliță să și le implanteze. De atunci nu masi naște pui vii, scrie despre  Picasso și crede că  va ajunge ca el – chel

BORIS MARIAN

duminică, 2 martie 2014

Scandalul cu pisica


Scandalul cu pisica


 


Scandalul cu pisica mi-a produs o depresie. De unde a pornit totul, nu știu. Ghearele picicii sunt ascuțite, pernițele doar te înșeală.  Totul părea că decurge bine, pusesem condiția unei păci durabile, dar cu nebunii, iar nebun este orice om care nu este bun, nu ai cum să ai un contract. Clauzele nu sunt clauze. Omenirea nu a ieșit din epoca pisicii. Dumnezeu este departe, pisica este aici. In copilărie am iubit acest animal, era vorba de motani, la fel de sălbatici. Pisica este sălbatică, nu are nimic comun cu un câine. Câine este omul. Un câine bun.... Șarpele veșniciei își mușcă propria coadă, scriu acest poem în acoladă, adică despre ziua de ieri ce se topește, dar unde sunt jurămințile veșnice? Eu și tu trăim ferice, iubito, eu și tu avem varice, iubito, eu și tu într-un poem ce se naște, ca mieii de sacrificiu, înainte de Paște. ... Nici cuvântul „iubito” nu mai sună, parcă ar fi o scârțâitură de cuțit pe tablă. Oricine  se poate lăuda că este bun, chiar și eu. Bunătatea nu este un cec la bancă, nu se schimbă în valori. Este bine că nu mai există nici o corespondență, moarte scrisorilor, trăiască umorul, orice acuzație este puerilă, cad avioane, se aruncă rachete, mor oamenii pe șosele, iar într-un coș cu viorele șade două păsărele, două surori cântă-n noapte ca două viori, haosul și noaptea n-au un cărăbuș, cum din moarte viața, cum de s-a urcuș, astfel și poemul meu s-a-nfiripat dintr-o dizlocare, cum s-a-nșurubat, cum de merg nainte, unde, încotro, Cișmigiu-i verde  ca și Fontainbleau, bach și buonarotti mă-nsoțesc la drum, scriu două-trei versuri, pertinent, postum, roze învechite, fără ghimpi, culori, cum din moarte viața, cum de mi-minor?  Viorelelor semănați, vă iubiți și semănați, v-am iubit și mai cum, însă foarte postum. Dialog închis. Bună ziua. O lovitură mortală, șapte muște ucise de un croitoraș. Cineva cultivă bacterii, apoi, mucegaiul format devine armă de luptă. Revin la punctul zero ca un submarin.   Dați-mi cămașa de forță, o îmbrac de bunăvoie. Un om de minimă rezistență, un om, o coajă subțire  pe magma sângerie a lumii, o trestie ce șoptește molcom vântului , genunii, o notă falsă, un deces, de ce strângi sufletele noastre, Doamne? Ehei, acesta este un mare proces la care vin îngerii să ne condamne.  Să ne crească trei rânduri de dinți, să mâncăm carne de cal cu cașcaval, până ce vom ajunge să behăim ca zeii antici.     


 

 

BORIS MARIAN

Iubim lucrurile mici


Iubim lucrurile mici

 

Iubim lucrurile mici, ființele mici, acolo este esența. Ne stăpânește demonul vidului. Ne este teamă  de neant, ne tremură mâinile. Soarele ne trezește la o realitate  prea crudă. Lumina ne cade pe față fără a ne liniști. Doamne, oare vom înnebuni cu toții sau numai cei prea slabi, prea sensibili? Mișcarea, mișcarea este totul, omnia fluunt, mișcarea browniană, umană. Roiuri de țânțari, precum gândurile  zboară în jurul frunții obosite. Ne trezim încătușați de propriile temeri. Atunci ne punem alte cătușe.  Apoi? Ce va fi apoi? Buzele gustând sângele scurs de pe tâmple. În adâncime se întindeau câmpii luminoase.  Ne oprim și întindem mâinile după ceva. O cătușă care nu permite nicio săritură  e lipsită de sens. Ne strecurăm în jurul focurilor ca în vremurile ancestrale.  Ne legănăm, în timp ce alții întind brațele așa, în glumă. Omul este contrariul  unui spânzurat. Ne mișcăm întocmai ca într-un vis.  Putem deosebi conturul, gâtul pieziș, coada cu care biciuim pământul, țeasta aplecată. Primul lucru care ni se oferă , când ne privim, este corpul, adică o părticică din Univers. Mâinile ca niște păianjeni pe clape, sunetele ies ca din ape, urcă pe boltă. Nu vă așteptați să-mi sfâșii carnea, să-mi arăt sufletul, porumbei, ciori trec prin Cișmigiu, vagabonzi, nebuni, bețivi, boschetari,  pensionari, homo-hetero-trans-sexuali, de toate nuanțele, vom fi faianțele de la marea morgă numită Paradis. Nu vă așteptați, nu!  Tăcerea universală, imposibilă, cu dinții strânși, o caracatiță-n mandibulă, a doua zi, orașul cu ochi plânși va cere vată, perversul, universul, stresul, neauzita moară măcinând oase, tăcerea din Lhasa, poate mai sus, unde-i raiul hindus. Nu vă așteptați, nu


 

Boris Marian

sâmbătă, 1 martie 2014

Monumentul


Monumentul

 

 

Poetul acela își construia singur

Piedestalul, îi admiram  perseverența,

Dacă nu-s eu pentru mine,

Apoi cine? Așa spune și Biblia.

Ajunsese la propriile picioare,

Apoi monumentul se înălță de la sine,

Capul deja ajunsese în nori,

Norii se desfăceau politicoși,

Se apropia de Dumnezeu.

Brusc s-a trezit, era singur

În fața hârtiei albe, virgine,

Iar în cameră, un porumbel străveziu

Bătea din aripi și guguia

Ca un copil.

 

Boris Marian   

 

Din cronici


Din cronici

 

Că-mi trec nopțile ca fumul,

Dar și visele știu drumul,

Mă cunoaște iarba mută,

Gropile mă  împrumută,

mi-am lipit urechea , na-te,

de tine, singurătate,

tu, femeie goală-ntreagă,

ne iubim fără de șagă,

precum păsările-n aer,

precum fiarele în vaier,

iar apoi pustiu, pustiu,

mai iubesc, o spun oricui,

iar oricine nu e nimeni,

fiecare face filme,

zilele se duc , ne scapă,

iarba a căzut tăiată,

morții se ridică-n coate

și ne strigă – apă, apă!

BORIS MARIAN