joi, 6 februarie 2014


Prozozoica

 

Cu toată comedia finală, jurnaliștii din diverse medii au venit să caute și tragicul. L-au găsit ascuns sub o  cușcă de câine. De fapt trei persoane și-au pierdut identitatea,  atât fizică, dar și psihică, iar a patra umbla prin Bizco Pardales, un sat din Catalonia, mistuit de flăcări albastre. Dezastrul nu a produs mari emoții, mulțimea fiind beată din multe motive. S-au adunat săteni, senatori și pușcași marini. Pompierii se gâdilau pe margine. Le-a fost imposibil  să salveze ceva, în afară de o pisică, nu se știe de ce, asemănătoare cu un bishon. Spectatorii au privit cu silă deznodământul. Barco de Avila este o localitate cu trei milioane de locuitori invizibili. Romanii au construit un pod peste au trecut doar elefanți. N-aș vrea să fiu muștruluit că  îmi fac obiect al muncii un mușuroi cu carii albi. Corodarea pare a fi procedeul de bază în artă. Aplici acid azotic. În fiecare sâmbătă poștașul îmi înmânează o șopârlă vie. O revistuță. Elogiul mamei vitrege mi se pare o capodoperă, dar ce vulgar sau ce diafan este. Asta este arta. Fără oftaturi. 99% dintre poeți oftează. Dar terminați , dragilor cu oftatul. Pofta vine mâncând, nu postind. E câte un îmbuibat care plânge  cu lacrimi de slănină ce nefericit este. În privința femeilor, sunt mai credul. Femeia este nefericită prin naștere. Eva este o nefericită. Adam un vântură-lume. Dar Lot, cum a putut să se îmbete în halul acesta?  Două popoare s-au născut din incestul lui Lot. Iar voi spuneți  de pildele biblice. Îmi pace când Borges spuyne că s-a săturat de el însuși.  Eu îl iubesc. A fost cel mai fermecător hidalgo al scrisului. În așteptarea barbarilor vin intelectualii să ne plictisească și ei cu teorii despre spirit. Singurul marinar bărbos cu față de alcoolic, vânător de lei și urși de mare a fost Hemingway. Nu Ernest. Altul. Călătoria este metoda. Zăpada de primăvară ne așteaptă.  Mergem la săniuș pe petale de meri înfloriți. Ave, a plecat Claudia.  

BORIS MARIAN  

Pizdetz


Pizdetz

·       Postat de BMM în Februarie 6, 2014 la 2:30pm

·       Vezi blog

De Paradis

De Paradis n-am să vă spun,
n-am fost ori nu-mi aduc aminte,
cândva un răzvrătit nebun,
nici azi, albind, nu-s mai cu minte.
Îi las pe alții fericiți
Să-și poarte falsele blazoane,
Tu, cititorule, nu minți,
Cei ce-au fost oameni, sunt oameni.
De Paradis n-am să vă spun,
Am fost un răzvrătit nebun.


Vii și te visez,
Pleci, iar eu exist,
Moarte- huhurez,
Viață
– ametist.
Valul bate rar, nu știu, te iubesc,
Tu ai fost arțar,
Eu- serai turcesc.
Astfel ne jucam ,
Mai copii, mai mari,
Tu veneai, vi
sam,
Viața mea pe-un zar.
Viața mea și a ta,
Bezna-n jur, un far.

Boris Marian

PS. Anul negru, alb, roșu, în funcție de cometă, cvometa este o fată care comite versuri,  Iubește. Balamuc- cumalab, vine-un scandinav cu ochiul spart, cu osul slab, ce ușor este să scrii despre nimic,  licuric( i). Ciudat nu-mi plac mărturiile la capac, ah, mi-e dor, am am să mor, am te simt, ah, mă plimb, spre rai am pronit-o , am ajuns în iad, iubito, am scris un procves-verbal, despre capul  de cal, despre mărul pădureț, ați auzit de volumul PIZDEȚ? Da, a fost tipărit și difuzat,  nu mă acuzați de plagiat?

                          |

 

 

 

miercuri, 5 februarie 2014

Lecția una- Veneția


Lecția una- Veneția

 

 

Să nu speri niciodată, fie acționezi, fie  te arunci de la un etaj oarecare. Nu ruga pe nimeni nimic. Vei primi un scuipat în față sau în buzunar. Bea o cafea la CÂINELE CENTRAL,  este o bodegă, are WC la subsol. Gi,mastica. Unu, doi, doliu, trei. Ațo văzut morți dând din mâini?  Nu. Dar faceți gimnastică. Și mult masaj, pe părțile dorsale. Cine a ucis pe cine? Ordonanța generalului sau invers? Ordonanța era verde la față.  După cinci poți au găsit cadavrul. Era intact, exceptând picioarele.  Era în cada cu var nestins. Baloanele au fost lăsate să zboare un timp. Deasupra vidului, deși vid nu există. Dar baloane există. Convoiul orbilor cărau o ladă cu zestrea  Nefertitei. Omul este un pod peste abis, ce știți voi? Pe muchia posibilului se giugiuleau două muște. Splina bașca spleenul. Oare ne merităm moartea? Unii cască, alții se sinucid. Agenții   malignogeni au arestat un om sănătos. In amărât sorbea o ciorbă expirată. He casts a spell…his world I like no other… las-o baltă , adică. După întuneric urmează semiîntunericul, apoi bezna totală. Universul este mai mult decât bizar, este trizar.  Deșertăciune, spune Faust, cu spume la gură, ca epilepticii.  Eternitatea cântă la vioară. Uneori  lunatecii sunt cei mai buni pescari. Călătorim stând pe loc, ca-n filmele de groază. Fishman de Groza. Șeful de gară a alergat prin toată Europa după o drezină, care l-a înșelat cu un marfar. Nu-i oare viața spațiul dintre două morți? O, yes, fleancă.  Moartea nu te lovește-n cap, nu te lovește-n cap, te sapă-ncet, ca un prieten de nădejde, tovărășește, te mai critică uneori, te blamează, iar grija ei pentru noi este un vis urât, iar glasul ei -o stâncă-n prăvălire, am vrea să-i dăm cu vorba ascultare, dar n-o ascult, eu nu o înțeleg, e bine, nu e bine, cine știe?Am moștenit hainele multor morți dragi, în ele nici un sfanț, nici sfat și nici încurajare, nici Dumnezeu nu prea se sinchisește,deși prin mine El există pentru mine. Am o iubită, Doamne, ține-o-n viață, dacă poți, o mie de ani buni să pomenească, c-am fost și eu aici, un trubadur, și am cântat doar pentru-nțelepciune și iubire. De cărți n-am grijă, ele cheltuiesc și timp și bani și nimeni nu citește, iar criticii devin tot mai posaci și zâmbăreți, de par-că-s veșnici, dar nici Shakespeare n-a fost critic. Iertând tot ce a fost
o durere, o altă durere, corpul se lasă cuprins de farmecul neîntrecut al durerii fără de margini, tot omul știe prea bine că viața  înseamnă durere, deci nu mă las biruit, scriu, trăiesc și sorb otrava amară a durerii. N-am cunoscut această ciudată, înaltă plăcere.Să mori e prea simplu, poate extrem de banal. În fiecare zi mă despart de viață și-o reprimesc iertând tot ce a fost.
Am văzut un om care s-a prăbușit ,oamenii s-au adunat în jurul lui, aerul era tot mai greu.o femeie și-a pierdut sarcina.Două suflete s-au ridicat la ceruri.Maison d”accouchement.Strada mirosea. Veneția? Am văzut case oarbe, Ziduri mute, grădini suspendate. Scările din Odessa  lui Eisenstein.Azilul de noapte  al lui Gorki, cât costă un bilet  la spectacolul vieții? Viața însăși.

Strada Polonă

Intră cu motocicleta în camera mea,
Intră teroriștii în camera mea,
Intră un future, nu-l ia nimeni în seamă,
Undeva, un om cade cu zgomot,
Cineva urcă scările, ah, țipă o fată la etajul opt,
Apoi , totul se liniștește.
A doua zi, mari titluri, știri cumplite umplu chioșcurile,
Eu mă sărut cu polițista de pe strada Polonă.


Mă gândesc foarte serios la moarte,
Ultimele zile ale Berlinului,
Dar nu este prima oară,
Am mai ocolit moartea,
Capul meu este tot mai greu,
Parcă se umple cu pământ,
Nu mi-e teamă,
Iubesc viața de aici,
De dincolo, i8ubesc pământul, ,
Iarba, respirația neantului,
Ce poate fi mai ușor
Decât să te eliberezi
De atracția pământului?
Iubita oricum te așteaptă.
O lumină purpurie se leagănă, trecut, viitor?
Mă bucur cu sărbătorile mele.



De parcă nu am ști că doar o viață pare
Mai mult decât reală,
Ne sfâșiem, noi smulgem
Vechi legături de sânge,
Dar pentru ce principii?
Eu cred că a dori
Să vezi pe cineva mereu
E pur și simplu dragoste,
Restul sunt vorbe, zgomote,
Învăț să văd?
Atâtea fețe, dar numai una este cea dorită.
Bolnav poți fi de moarte sau de iubire.
Prea mic este pământul pentru o moarte.
Împotriva fricii te poți lupta, dar iubirea?
Trăind la suprafața vieții n-ai înțeles nimic.
Am râs prima oară când o doamnă mai în vârstă
mi-a spus că sărut bine.
De atunci am rămas veșnic tânăr.

 


Boris Marian



.  |

 

 

 

 

 


 

 

Regula-memento!


Regula-memento!

 

Un prost respectă mereu regulamentul, viața lui este un regulament pe două picioare. Nu există ceva mai idiot decât un regulament. Asta știam de la vârsta de cinci ani. Acum am uitat. Preacuvântare, preacurățenie, premarital,trei. Trei mușchetari din Ferentari și-au pus toți mușchii la grătar.  Metamorfoze, die kleine Hosen, kolhosen, virtute, cosi fan tutte. Vizionarii lumei celeilalte din Balta Albă, bucurie la Bucur, în prăvălie, durere mare pe Magheru, ia junghierul, nenicule, două fenicule, firav ucigaș de muște,  copacul din muntele acru, acroleină, Mădălină, prezicător al morții aparente, paraclinice, cinice. Idol din Bristol,o, castitate de trei carate, cară-te, o mie și una de morți  de trei coți,  iubirea aporoapelui bun, rău sau nebun , căile Creatorului sunt marcate, o mie de metri, departe?  Mușcătura viperei , liberei  ce viperei, ereticei Here, eroticei Gote, ce-i cu tine AZI?  Bați câmpii, BMM, e sănătos  pentru omul frumos, rien  n”est  si desagreable, que d”etre pendu obscurement. A spus ieri Voltaire. Mare amară. Povestiri sărate. A fost odată o lume care nu era creată să existe. Asta ne-a spus puiticul-călău din Bârgău. După fiecare colț te așteaptă o nouă direcție,  de obicei ieșirea este acolo unde era cândva o intrare, într-un război de idei, mor de obicei oameni, chiar și un ochi de sticlă își poate vedea orbirea, cu cine va trebui să mărităm Libertatea, ca să se reproducă? Puteți închide ochii în fața realității, optimiștii și pesimiștii sunt în dezacord în privința datei, și Dumnezeu a vorbit în citate,a fost prostia naționalizată? N-am auzit.Pe zidul indiferenței poți să faci pipi.
 Libertatea intră în atribuțiile organelor repiratorii, nu politice. Orientați-vă spre viitor, ne spun cei care ne fură prezentul.
 Si eu recunosc tirania, mă forțează să gândesc.Toți avem sânge roșu, ne spun animalele. Unii oameni sunt făcuți cu înlocuitori. Timpul viitor există numai în gramatică. Există și distanța dragostei umane, țineți-vă de ea. Analfabeții trec repede de la A la Z. Numai stăpânul Soarelui poate stăpâni și întunericul. Banii se găsesc greu pentru că nu au miros.Uneori gloria depășește granițele autorului. Oamenii casca în zori și seara, când iau și hotărâri importante. Dacă leul ar încăpea într-o cușcă de canar ce ne-ar mai ciripi .Când tragi în tine, folosește cartușe oarbe. Gândurile sunt invizibile, dar neghiobia se vede. Când egalizarea merge în jos, vin la rând piticii.. Clasicii au plagiatori legali.  A durat mult până ce primul om și-a spus cuvântul.Mie astea mi le-a spus, în parte prietenul Lec. Iertați-l.

BORIS MARIAN


luni, 3 februarie 2014

Ionescu/Popescu


Ionescu/Popescu

 

O relatare în spirit și ordine. Pedanterie, perdele puse la soare.  Trăiască soarele, ura! Dosare, dosoare. Nevinovatul ucigaș vine ca un trâmbițaș.  Rococo, un cal maro a urcat în tribună  și tună despre egalitate. Legulitate. Consilierul cantonal joacă sârba pe-un țambal. Wilhelm Pick, wilhel pick, cine  știe cine a fost acest pic de om?  Ia un drog de la nenea Buddenbrock. Ah, colonul, cum ne doare, pune-n loc trei colonade. Începătorul este frate cu Dumnezeu. Cadavru, numele tău este Mavru. Herrrrrren, popor de balene. Bănuiala din Sevilla, bărbieritul  cere mila. Observații indispensabile pentru feciori și  dame cantabile. A murit și Pythia, ei ce zici  Mitea Karamazov,  să moară Pythia, păi se poa”? Preoteasa Pannykis un bufet a redeschis. Tiresias, numele tău este de azi Mizerias. Uriașul paznic așteaptă , umil, ordine în vestibul. E un pitbull. Spirit-cămilă-leu-copil, triada lui Nietzsche  târziu și debil. Așa sunt geniile, mese și scaune, la donna-i mobile, adună moliile. Boala-i sursă de  inspirațiune, ca un tăciune pe o piele delicată   de crocodil infantil. Trepte strâmbe la intrare, cine n-are trei picioare, Cioacă are o mână ascunsă,  cu ea binecuvântează  șoarecii. Picioarele priveau jalnic scările  inaccesibile, inamovibile. Freamătă orhideele carnivore, orori, aurore. O, cara mia, cară-mi cărămida în casă. Bourbonii lucrau câte 18 ore pe an. De asta vinul este negru ca un catran. În depărtare un lup lătra la strămoși, îi răspundeau obraznic doi caltaboși. Se trezeau morții, ce-i gălăgia asta? Întreabă pe Popeasca. Valul ușor al unui discurs apatic, duios aspazia trecea prin anastasia. Vorbind cu nasul, riști să  pierzi parastasul. Ce masă, ce rasă. Ochii m-au lepădat, ciudată floare fără parfum iodat. Diavolul citește ziarul cu primarul în buzunarul drept, stâng, drept, stâng. Să mergi mai des la Heidelberg, Popescusberg. Toreadorul virtuții distruge struții. Asta da, lecție de limbă moartă, la popa la poartă. Mai vorbim.

BORIS MARIAN  

duminică, 2 februarie 2014

Justiție


Justiție

 

Murit-a B, avea   o căciulă, ca o claviculă pe o rotulă, nu e de râs, nu e de plâns, dar  e de prânz, o constatare, cum ai înțepa, AMICE, țipare, un fluture în cap,  cum ai  face dragoste cu o femeie din Calea Lactee, ferestrele sunt pătrate,  pe jumătate, azi este miercuri, deci , pe sferturi, apa neagră a nopții, ferea, vin copții, apele curg în vale, B. a murit în bale, gerul străpunge pielea, adio, B., lacrima e ca zerul, viața e zero. Un rob mai tremură în Scrob. Tiranul mai taie o felie din libertate, răcanul strigă ura din unitate. Pe pat un soldat, trei prostituate, cineva mângâie un mort, mein Wort. Câinele latră a pustiu, vântul răspunde, știu, știu, iu, iu, ies aburi, balul este în toi, atârnă trupurile, doi câte doi, străluce luna, ochiul vede, creierul, nu, nu crede, lasă poemele inginerești, medicale și baclavale,  poemul este un bisturiu pe vena unui martir viu, un câmp de sfeclă nu este cultură, deși e roșu de la natură, ce zi este astăzi? Voi, pierzători de timp, loosers, cată sub bluze, ah, sânii, ca pâinile calde. Mercole venerică, îmi place prietenul Joe, căzut din Americă. Mă complic mereu ca o boală, femeia nisipurilor vine , îmi dă oboseală, fața mea este tot mai străină, stafia soldatului  din  plastilină, fantastic ce nas a pornit pe Nevski Prospekt, tocmai în anul bisect,  bisex, complex. Bastonul poate lua orice înfățișare, de general, mareșal ori de putoare. Are puteri magice, toiag de profet, Oskar și Erick stau la coadă la  bufet. Am uneori o poftă nebună să discut cu Domnul la telefonul  din lună. Minune, retrăiește-ți viața, încearcă, inima ticăie, parcă se ceartă. Nu se vede capătul coridorului, nu te-ncrunta, prăjește oul condorului. Și dovleceii se căsătoresc, așa este  cel puțin în Vest. Cu trenul de noapte ajungi precis în clasa a șaptea. O mimoză urcă pe zidul lichid, numai roza știe  că este granit.  Meandre printre Andre,  una-i de aur, eu sunt un simplu dinosaur. Ultima veste ți-o aduce un corb într-o vestă, cu nun șal andaluz te poți spânzura, dar mai bine taie arbuzul și bea. Din război în vis și înapoi,  ce spune Faust, nume vechi de cotoi? Pe stâncile netede, iete-te,  trăiau  stridiile albastre și midiile albe, numai memoria încearcă să o mai scalde, cum face Vasile când nu știe lecția, strigă după Letiția care-i la secție, luptă cu un pluton foarte aprig, tăcut, în spatele frontului nu este nimic de văzut. Poate un dos, acolo, de dezertor,  pac și l-ai trimis în rai  zâmbitor. Ciudate grenade, se miră o domnișoară, mângâie  cuiul, explozie rară.  Cască și chelnerița, aerul e năbușitor, drepți, intră domnul JUDECĂTOR.  El toate le știe, le uită, ia o hârtie și citește  cu ciudă. Mergi la casierie, ia-ți  restul de ani, niște mărgele de sticlă ne-a adus   inspectorul Dan. Joseph Knecht nu este K., un ajutor de călău a rămas fără slujbă, na.   Altul și-a mâncat nevasta ca pe o savarină, a fost iertat,  avea oricum o vină. Dar capcana justiției este-ncurcată. Curcile râd și se joacă-n poiată.

BORIS MARIAN

sâmbătă, 1 februarie 2014

Navele fantomă


 

Bavaria

 

Avaria din Bavaria îmi produse caria,

Când la doctor mă dusei, Zevedei

Era de față, dar eu ce întreb aici?

Se preumblă licurici ba în sâmge, ba-n gâtlej,

Să trăiască Dej și Clej, n-am aflat eu, n-am aflat,

De există Rai și Iad, ametist, rubin și jad,

Eu cred doar că viața e VEȘNICIIEEE.

Ce-mi sunt azi Bavaria, Asia și CARIA?

Doamne , noi nu-mbătrânim,

Scriem și murim puțin.

Visezi cai verzi pe pereți,

Dar pereții sunt egreți, zboară,

Ei plutesc în aer, dincolo ești numai tu,

Caii verzi închiși, tatoo.

Nave fantomă bântuie prin sufletele noastre,
Uneori nici nu le vedem,
Unii pleacă, se-ntâmplă, cu ambulanța,
Alții cu un Boeing păgubos.
Ca zăpada de primăvară ne topim,
Vom lăsa ghioceii în urmă?
Fotografiile se-ngălbenesc, unele
Se regăsesc la gunoi.
Îți vorbesc, micul cenotaf din lemn brun,
Emoția se desprinde din umbre, există?
Inelul de aur se schimbă în fier, apoi în rugină.
Cascadele păstrează un secret în ciuda monotoniei,
La fel, unele poeme, ascund o mare durere.
Admir pe cei ce tăinuiesc teama de moarte.
Ne temem, deși repetăm că nimic nu e veșnic,
Ba totul e veșnic, doar se transformă și cuvintele
Fac la fel, te iubesc, spun, apoi, mai știi?
…………………………………………………………………….
Dragostea este a celui ce pierde,
Plângi în zadar, copile, sunt certe
Stigmatul iubirii ascuns sub cămașă,
Sărutul din miezul de noapte malgașă.
Prea multe mizerii se plimbă pe Net,
Dar cine respinge un gest, un buchet?
Cum o mai duci, prietene? Bine.
Sub bine se poate ascunde o rușine
Ori o durere, morți aparente,
timide ființe,mereu alergente,
iubesc, cine știe, iubesc cu ardoare,
dar mă ascund, labirinturi,culoare,
mă pierd peste tot, dar cel care pierde
iubește mai mult, are semnele certe.
…………………………………………………………..
O piatră palidă vorbește în versuri,
Sunt dealuri ce ne spun doar poeme,
Pereții mint, sunt trufași, ca șefii,
Lăuntric cerul se deschide devreme.
Există vieți fumegătoare, fiori,
Poți să te pierzi în ele ca-n haos,
Există călători mai morți decât morții,
Iubito, hai s-alergăm pe lângă tren.
Trăit-am multe vieți, dar am mințit
Prea des, am mituit și moartea și viața,
Cineva face focul în locul meu,
În urma noastră ard luceferi.
Curge aurul din ghitare, chiar pianul
Este mai nobil, în el ne vom iubi.
………………………………………………………
Be lăudăm că o ducem bine,
Ok, foarte bine, ok, ok,
Nu ne dor capul, nici fundul, burta,
Nu tușim, nu avem chestiuni de familie, ok!
Iar valurile mării cresc, suntem corăbioare,
E bine, strigă unul și dispare, ce mai faci?
Cine răspunde? Albatroșii plutesc calmi,
Anunță furtuni, în ce să credem?
Fie, Dumnezeu, dar calea e lungă.
Se-aude muzica lui Chopin.
E mută mătușa? Ține cârma și creierul
Să-ți fie treze, zâmbește cu dispreț,
Dincolo te așteaptă fecioare.
Pentru josnicia în care trăim era nevoie de Dumnezeu, altfel tușim, pentru iubirile neîmplinite era nevoie de Dumnezeu, poate iubim, pentru copiii noștri nevinovați este nevoie de Dumnezeu, știm. Unde alergăm? Pe picioare, pe genunchi, pe burtă, nopțile ne ascund chipul, strigăm, nu ne auzim inima, ziua se uită mirată,cheile s-au pierdut, Tablele Legii s-au spart, stăm spate-n spate, ce nuntă mare, fără miri. Ce carabină, care dușmani? Tribul păsării de fier,ochii lor sunt de piatră. Lumea e tot mai nelumească. Din spaimă se naște curajul,din moarte nemoartea. E rece pământul, mai aveam de spus ceva, Doamne.
Privesc copacul, el se uită la mine,
„ Ce cauți aici?”,întrebăm în același timp. Un porumbel ne urmărește cu coada ochiului. Doar astfel înțeleg rolul meu în natură. Restul sunt frunze, pene, vorbe, valuri, timp.
Sunt obosit să mai pierd. Ba nu mă loghez,ba alunec pe gheață. Nimic nu are rost,zice prostul. Nimic nu iese bine, rușine. O ușă în viață. Totul pare prea ușor ori prea greu. Gândești dihotomic, dihanie. Rateul ca formă de viață.
Să nu te-ntorci cu spatele la mine, tu, Poesie, rime reci,sublime. Nu părăsesc nici crez, nici jurăminți, tu nu mă minți. În tot ce mă-nconjoară e un abur îmbătător și totodată sacru, de brațul nevăzut mă sprijin, iubita mea, gheișă de prestigiu. Să te înșel? Doar timp destul să-mi dai, sunt iadul,nici tu nu ești rai. Din nuntă-n nuntă am ajuns la mal, de-aici voi fi drumeț astral. Mă voi iubi cu Venus, Andromeda, luând și locul Zevsului cu Leda, mă vor pândi diavolii din ceruri, ei spun că-s îngeri, nu spun adevăruri.
Dacă plecăm spre nicăieri.
Să ne alegem un loc dulce
Cu piersici, mere, prune, peri,
Pe unde diavolul ne-o duce.
Că doar am fost nerușinați,
Iubind și preacurvind mereu
și am băut cu alți fârtați
și L-am mințit pe Dumnezeu.
Ba am mai scris și versuri gri,
Nici albe și nici negre, vai,
Rimând pe ygrec cu Bruce Lee
Poeții n-au ce face-n rai.
Mimând DADA,avangardism
Am fost și clovni și spectatori,
n-am fost bolnavi de autism,
noi am murit de multe ori.
DADA, durere crispată,
Contrariul contrariului, x,
Nisipului visului, pată
De pix.
Roata de bicicletă, Duchamp,
Richard III voia doar un cal,
DADA i-l dărui cu tam-tam,
Bal, bal, Baal.
Alors qois? Apollinaire,
Top the topless, fuck,
Sora carității,monșer
Este-n ocean un colac.
Un papagal, un gagapal,
Toate se-așează cum vrem,
Ne mai vedem, a fost epocal
Calul DADA prin vremi.
Ce construim noi aici ?
Un castel, o inimă, ceva ce plutește în aer.
Ați văzut inimă plutind prin aer?
Eu nu, el
– da. Am văzut inimi călcate cu cizmele,
Am văzut castele de copii dărâmate cu piciorul.
Am văzut cai bătuți până la moarte,
Ca să nu spun de oameni.
De fapt prea sunt mulți oameni,
Unde mergi, dai de oameni, tataie,
Te caută moartea acasă și mata umbli cu tramvaiul.
Copii predați la Obiecte Pierdute,
Adulți sorbind cu nesaț ultima sticlă de votcă
Înaintea plecării spre Iad, Rai, știe naiba.
La ce ajută poezia? La nimic, nici la nuntă,
Doar ca un intermezzo. De bază sunt bucătarul șef
și orchestra, ce i-aș pupa eu pe frunte,
lipindu-le un poem de St.O. Iosif.
Nici iubita nu se împacă bine cu poezia,
Ba n-are timp, ba scrie și ea, tot nu are timp.
Iar poetul umblă pe podurile Senei,
Să se arunce sau ba?
Ciudată este dragostea noastră,
Nu ne vedem niciodată, ca doi orbi
Închinându-se la aceeași icoană,
Îmi lipesc urechea de calculator,
Aud voci, Orfeu, Euridice?
Absență umilitoare sau nu?
Spațiul seamănă cu un uter ori cu o deltă.
Ne zărim printre trestii, unde e fiica Faraonului?
Prin transparență vom ajunge pe un tărâm mirific
Acolo te voi întâlni, te voi lua în brațe.
A trecut un secol, mi-ai spus,
Mai mult decât trecerea prin Sinai.
Trebuie doar să mergem înainte,
Nici un simț nu e mort, frumusețea, spaima, totuna.
Dă-mi mâna. Sub plapuma liniștii,
șarpele gândului nerușinat se strecoară și caută.
Nu are mâini, dar apucă, nici picioare s-alerge.
Ochii viciului străpung întunericul ca două flăcări albastre.
Îți aprind umerii, brațele, sânii, caută centrul plăcerii.
Părintele somnului veghează, echilibrul de mult s-a pierdut,
Ne-ntoarcem în haos, la capătul căruia
O nesfârșită oboseală ne așteaptă matern.
Am visat că mi-au zburat toți dinții din gură,
Arătam ca dracu
” și era adevărat,
Unii se prăpădeau de râs,
Alții spuneau , uite, bă, niște dinți pe cer,
Ăsta și-a pus cerul în gură și ne-a dat doar dinții.
You are on it, le-am răspuns ca la Niuiorc,
E clar că motanul nu avea nimic contra păpușii,
Asta înțeleseseră și Alice cu Dinah,
Punțile sunt rupte, mormăi castorul,
Pronia cerească așa a vrut.
Fără să jignesc din nou pe cineva,
m-am pus pe spart bănci în parc,noaptea,
să nu vadă nimeni,
cu tine voi scoate o proză bună, cred eu, dar aș prefera
să facem un copil
ori să-ți fur o carte.
   

 

 

 
Nave fantomă bântuie prin sufletele noastre,
Uneori nici nu le vedem,
Unii pleacă, se-ntâmplă, cu ambulanța,
Alții cu un Boeing păgubos.
Ca zăpada de primăvară ne topim,
Vom lăsa ghioceii în urmă?
Fotografiile se-ngălbenesc, unele
Se regăsesc la gunoi.
Îți vorbesc, micul cenotaf din lemn brun,
Emoția se desprinde din umbre, există?
Inelul de aur se schimbă în fier, apoi în rugină.
Cascadele păstrează un secret în ciuda monotoniei,
La fel, unele poeme, ascund o mare durere.
Admir pe cei ce tăinuiesc teama de moarte.
Ne temem, deși repetăm că nimic nu e veșnic,
Ba totul e veșnic, doar se transformă și cuvintele
Fac la fel, te iubesc, spun, apoi, mai știi?
…………………………………………………………………….
Dragostea este a celui ce pierde,
Plângi în zadar, copile, sunt certe
Stigmatul iubirii ascuns sub cămașă,
Sărutul din miezul de noapte malgașă.
Prea multe mizerii se plimbă pe Net,
Dar cine respinge un gest, un buchet?
Cum o mai duci, prietene? Bine.
Sub bine se poate ascunde o rușine
Ori o durere, morți aparente,
timide ființe,mereu alergente,
iubesc, cine știe, iubesc cu ardoare,
dar mă ascund, labirinturi,culoare,
mă pierd peste tot, dar cel care pierde
iubește mai mult, are semnele certe.
…………………………………………………………..
O piatră palidă vorbește în versuri,
Sunt dealuri ce ne spun doar poeme,
Pereții mint, sunt trufași, ca șefii,
Lăuntric cerul se deschide devreme.
Există vieți fumegătoare, fiori,
Poți să te pierzi în ele ca-n haos,
Există călători mai morți decât morții,
Iubito, hai s-alergăm pe lângă tren.
Trăit-am multe vieți, dar am mințit
Prea des, am mituit și moartea și viața,
Cineva face focul în locul meu,
În urma noastră ard luceferi.
Curge aurul din ghitare, chiar pianul
Este mai nobil, în el ne vom iubi.
………………………………………………………
Be lăudăm că o ducem bine,
Ok, foarte bine, ok, ok,
Nu ne dor capul, nici fundul, burta,
Nu tușim, nu avem chestiuni de familie, ok!
Iar valurile mării cresc, suntem corăbioare,
E bine, strigă unul și dispare, ce mai faci?
Cine răspunde? Albatroșii plutesc calmi,
Anunță furtuni, în ce să credem?
Fie, Dumnezeu, dar calea e lungă.
Se-aude muzica lui Chopin.
E mută mătușa? Ține cârma și creierul
Să-ți fie treze, zâmbește cu dispreț,
Dincolo te așteaptă fecioare.
    

    

   

       
   
Pentru josnicia în care trăim era nevoie de Dumnezeu, altfel tușim, pentru iubirile neîmplinite era nevoie de Dumnezeu, poate iubim, pentru copiii noștri nevinovați este nevoie de Dumnezeu, știm. Unde alergăm? Pe picioare, pe genunchi, pe burtă, nopțile ne ascund chipul, strigăm, nu ne auzim inima, ziua se uită mirată,cheile s-au pierdut, Tablele Legii s-au spart, stăm spate-n spate, ce nuntă mare, fără miri. Ce carabină, care dușmani? Tribul păsării de fier,ochii lor sunt de piatră. Lumea e tot mai nelumească. Din spaimă se naște curajul,din moarte nemoartea. E rece pământul, mai aveam de spus ceva, Doamne.
Privesc copacul, el se uită la mine,
„ Ce cauți aici?”,întrebăm în același timp. Un porumbel ne urmărește cu coada ochiului. Doar astfel înțeleg rolul meu în natură. Restul sunt frunze, pene, vorbe, valuri, timp.
Sunt obosit să mai pierd. Ba nu mă loghez,ba alunec pe gheață. Nimic nu are rost,zice prostul. Nimic nu iese bine, rușine. O ușă în viață. Totul pare prea ușor ori prea greu. Gândești dihotomic, dihanie. Rateul ca formă de viață.
Să nu te-ntorci cu spatele la mine, tu, Poesie, rime reci,sublime. Nu părăsesc nici crez, nici jurăminți, tu nu mă minți. În tot ce mă-nconjoară e un abur îmbătător și totodată sacru, de brațul nevăzut mă sprijin, iubita mea, gheișă de prestigiu. Să te înșel? Doar timp destul să-mi dai, sunt iadul,nici tu nu ești rai. Din nuntă-n nuntă am ajuns la mal, de-aici voi fi drumeț astral. Mă voi iubi cu Venus, Andromeda, luând și locul Zevsului cu Leda, mă vor pândi diavolii din ceruri, ei spun că-s îngeri, nu spun adevăruri.
   

   
Dacă plecăm spre nicăieri.
Să ne alegem un loc dulce
Cu piersici, mere, prune, peri,
Pe unde diavolul ne-o duce.
Că doar am fost nerușinați,
Iubind și preacurvind mereu
și am băut cu alți fârtați
și L-am mințit pe Dumnezeu.
Ba am mai scris și versuri gri,
Nici albe și nici negre, vai,
Rimând pe ygrec cu Bruce Lee
Poeții n-au ce face-n rai.
Mimând DADA,avangardism
Am fost și clovni și spectatori,
n-am fost bolnavi de autism,
noi am murit de multe ori.
DADA, durere crispată,
Contrariul contrariului, x,
Nisipului visului, pată
De pix.
Roata de bicicletă, Duchamp,
Richard III voia doar un cal,
DADA i-l dărui cu tam-tam,
Bal, bal, Baal.
Alors qois? Apollinaire,
Top the topless, fuck,
Sora carității,monșer
Este-n ocean un colac.
Un papagal, un gagapal,
Toate se-așează cum vrem,
Ne mai vedem, a fost epocal
Calul DADA prin vremi.
    Ce construim noi aici ?
Un castel, o inimă, ceva ce plutește în aer.
Ați văzut inimă plutind prin aer?
Eu nu, el
– da. Am văzut inimi călcate cu cizmele,
Am văzut castele de copii dărâmate cu piciorul.
Am văzut cai bătuți până la moarte,
Ca să nu spun de oameni.
De fapt prea sunt mulți oameni,
Unde mergi, dai de oameni, tataie,
Te caută moartea acasă și mata umbli cu tramvaiul.
Copii predați la Obiecte Pierdute,
Adulți sorbind cu nesaț ultima sticlă de votcă
Înaintea plecării spre Iad, Rai, știe naiba.
La ce ajută poezia? La nimic, nici la nuntă,
Doar ca un intermezzo. De bază sunt bucătarul șef
și orchestra, ce i-aș pupa eu pe frunte,
lipindu-le un poem de St.O. Iosif.
Nici iubita nu se împacă bine cu poezia,
Ba n-are timp, ba scrie și ea, tot nu are timp.
Iar poetul umblă pe podurile Senei,
Să se arunce sau ba?
   

   
Ciudată este dragostea noastră,
Nu ne vedem niciodată, ca doi orbi
Închinându-se la aceeași icoană,
Îmi lipesc urechea de calculator,
Aud voci, Orfeu, Euridice?
Absență umilitoare sau nu?
Spațiul seamănă cu un uter ori cu o deltă.
Ne zărim printre trestii, unde e fiica Faraonului?
Prin transparență vom ajunge pe un tărâm mirific
Acolo te voi întâlni, te voi lua în brațe.
A trecut un secol, mi-ai spus,
Mai mult decât trecerea prin Sinai.
Trebuie doar să mergem înainte,
Nici un simț nu e mort, frumusețea, spaima, totuna.
Dă-mi mâna. Sub plapuma liniștii,
șarpele gândului nerușinat se strecoară și caută.
Nu are mâini, dar apucă, nici picioare s-alerge.
Ochii viciului străpung întunericul ca două flăcări albastre.
Îți aprind umerii, brațele, sânii, caută centrul plăcerii.
Părintele somnului veghează, echilibrul de mult s-a pierdut,
Ne-ntoarcem în haos, la capătul căruia
O nesfârșită oboseală ne așteaptă matern.
     


    Am visat că mi-au zburat toți dinții din gură,
Arătam ca dracu
” și era adevărat,
Unii se prăpădeau de râs,
Alții spuneau , uite, bă, niște dinți pe cer,
Ăsta și-a pus cerul în gură și ne-a dat doar dinții.
You are on it, le-am răspuns ca la Niuiorc,
E clar că motanul nu avea nimic contra păpușii,
Asta înțeleseseră și Alice cu Dinah,
Punțile sunt rupte, mormăi castorul,
Pronia cerească așa a vrut.
Fără să jignesc din nou pe cineva,
m-am pus pe spart bănci în parc,noaptea,
să nu vadă nimeni,
cu tine voi scoate o proză bună, cred eu, dar aș prefera
să facem un copil
ori să-ți fur o carte.
BORIS MARIAN
.


poezii
poezii
poezii